Vigiliale

Fondul de manuscrise de muzică gregoriană de pe teritoriul României se integrează - ca unul dintre aspectele confluentei Orient-Occident din acest spatiu - în identitatea spirituală, unitară prin diversitate, a poporului nostru. Valorificarea editorială a acestei moşteniri înseamnă o întregire a imaginii despre trecutul nostru cultural - valorificare prin care cercetarea muzicologică românească purcede într-un domeniu nou.

La o primă evaluare cantitativă, acest fond numără circa 40 de codice, la care se adaugă filele disparate¹, precum si manuscrisele de provenientă autohtonă, aflate în străinătate.² Studierea lor - codicologică, paleografică, istorică, muzicală - va oferi noi puncte de vedere, informaţii, interpretări de interes nu doar pentru acest domeniu particular, ci în configurarea unei sinteze asupra vieţii muzicale din România.

Relatia dinre realitatea muzicii gregoriene de pe teritoriul României si cercetarea muzicologică româniească oferă - fată de înfăptuirile semnificative din bizantologie³ - abia câteva puncte de reper. Comunicările lui George Breazul⁴ sau Ioan D. Petrescu⁵ ilustrează că interesul pentru acest domeniu era stiintific constientizat deja în muzicologia interbelică. Posibilitatea de a "stabili o identitate de formă si inspiratie" între piesele bizantine si gregoriene - dată fiind originea lor comună - este o idee fundamentală afirmată de I. D. Petrescu⁶, idee ce îsi asteaptă demonstrarea pe materialul autohton.

In istoriografia muzicală contemporană românească, după stadiul prealabil de mentionare a domeniului gregorian în cultura noastră⁷, sintezele semnate de Octavian Lazăr Cosma⁸ si Petre Brâncusi⁹ au meritul de a fi relevat principalele sale documente.

Pe plan international, se remarcă tendinta fermă de a demonstra contributia teritoriilor central-europene - ca localizare în spatiul de răspândire a acestei muzici: estetice - la configurarea patrimoniului generic denumit "gregorian". Sunt notabile, în acest sens, lucrările semnate de Hieronym Feicht, Benjamin Rajeczky, László Dobszay, Janka Szendrei, Richard Rýbarič.

In acest context - trasat, pe de o parte, de realizările istoriografiei muzicale si bizantinologiei românesti, pe de altă parte, de cercetarea comparată a gregorianului, pe plan international - studiul valoric al manuscriselor autohtone, având la bază publicarea lor, este chemat să contribuie cu noi elemente la afirmarea identităţii noastre culturale.

De ce începutul acestei valorificări se face cu Vigiliale din 1507 - un manuscris de mică întindere, fragmentar, cuprinzând un număr restrâns de piese muzicale, datând din ultima perioadă de constituire a codicelor de acest tip? Solicitarea Editurii Muzicale a determinat aceeasi primă reactie interogativă a cercetătorului novice căruia i-a fost încredintat. Argumentarea a fost dată de manuscrisul însusi: continutul său - oficiul pentru defuncti - se regăseste în putine izvoare medievale din spatiul central-est-european¹⁰ si este, se pare, unic prin cuprinderea într-un codice de sine stătător. Interesul documentar deosebit este conferit asadar de fondul manuscrisului si, mai mult, de caracterul intens al cultului pentru morti de pe aceste meleaguri. Desi putine la număr, piesele muzicale îsi dovedesc aparteneta la un dialect central-est-european al limbajului gregorian. Prin urmare, ce poate fi mai semnificativ decât a arăta specificul autohton într-un asemenea limbaj de răspândire universală?… Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere capacitatea unor codice târzii de a suplini absenta unor scrieri anterioare de acelasi continut, dovedind, peste veacuri, vitalitatea practicii respective.