Biblioteca de acte normative a Ministerului Justiției

H nr.498 publicat în M.Of. nr. 324 din data: 05/14/2003

HG498/2003

Hotărâre nr. 498 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989


Guvernul României

Hotărâre nr. 498
din 18 aprilie 2003
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 324 din 14 mai 2003

*Operat rectificarea din M.O.346/2003

În temeiul art. 107 din Constituție și al art. 511 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, prefecții, președinții consiliilor județene, primarii, precum și entitățile implicate în restituirea în natură sau acordarea altor măsuri reparatorii stabilite de lege pentru imobilele preluate în mod abuziv vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentei hotărâri.
Art. 3. - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă art. 1-15 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 614/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 11 iulie 2001, precum și orice alte dispoziții contrare.
(2) Deciziile sau dispozițiile emise cu respectarea prevederilor cuprinse la art. 1-15 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 614/2001 își păstrează deplina valabilitate.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE


București, 18 aprilie 2003.
Nr. 498.


ANEXĂ

NORME METODOLOGICE
de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989


Guvernul României
Normă metodologică
din 18 aprilie 2003
de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 324 din 14 mai 2003


Prezentele norme metodologice vizează aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare lege, și totodată urgentarea aplicării sale prin clarificarea unor concepte și situații juridice izvorâte în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite.
CAPITOLUL I
Principiile de soluționare a notificărilor


1. În procesul de soluționare a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite instituțiile și persoanele implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea următoarelor principii și proceduri necesare aplicării corecte și unitare a legii:
a) prevalența restituirii în natură în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), ale art. 7 și ale art. 9 alin. (1) din lege a imobilelor pentru care s-au depus notificări. Numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege;
b) celeritatea soluționării notificărilor pentru care, potrivit legii, s-au depus toate actele doveditoare, conform prevederilor art. 22 și 28 din lege. În cazul în care pentru același imobil s-au depus două sau mai multe notificări de către mai multe persoane care se pretind a fi îndreptățite, dosarele respective se vor conexa, urmând a se soluționa după ce toți solicitanții au depus actele doveditoare sau au comunicat în mod expres că nu mai au alte dovezi de depus. În lipsa acestora dosarul respectiv se va soluționa numai după expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea actelor doveditoare, respectiv după data de 14 mai 2003;
c) asigurarea respectării stabilității raporturilor de proprietate prin conservarea și respectarea drepturilor dobânditorilor de bună-credință, potrivit prevederilor art. 18 lit. d) și implicit potrivit prevederilor art. 46 alin. (2) și (4) din lege;
d) entitățile obligate la restituire au plenitudine de competență în soluționarea notificărilor care fac obiectul procedurii administrative. Obligația de restituire se concretizează fie în decizia/dispoziția de restituire, fie în oferta pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, fie în decizia/dispoziția motivată de respingere a cererii; plenitudinea de competență rezultă din prevederile art. 23 alin. (1) și (4) și ale art. 48 din lege; principiul plenitudinii de competență nu este aplicabil în cazul prevăzut de art. 16 din lege;
e) sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) și ale art. 22 din lege. În cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu: decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă - deci, fără titlu;
f) prevederile legii au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare și, în măsura în care acestea din urmă conțin alte măsuri, prevederile legii se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri. De asemenea, măsurile reparatorii prevăzute de lege prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunuri care fac obiectul acesteia (de exemplu: începând cu data intrării în vigoare a legii, imobilele preluate în mod abuziv nu pot intra în averea debitorului în cazul declanșării procedurii falimentului, potrivit prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare; indisponibilizările generate de calificarea regimului de proprietate prin actele subsidiare emise în temeiul Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, se mențin numai în măsura în care acestea fac obiectul procedurii prevăzute de art. 16 din lege).
2. Persoanele și entitățile implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea reglementărilor referitoare la proprietate cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Prezintă relevanță deosebită pentru domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 respectarea exigențelor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție, potrivit căruia:
"Art. 1. - Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl au statele de a pune în vigoare legi pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții ori amenzi."


CAPITOLUL II
Norme metodologice de aplicare, raportate la fiecare articol din lege

În înțelesul prezentelor norme metodologice, sintagmele și formulările prevăzute de lege au următoarele semnificații:
- unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectură sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste);
- entitatea învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, prefecturile, alte autorități publice centrale sau locale implicate).
1. Art. 1 din lege:
 (1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi.
(2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, în acordare de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri bănești.
(3) Măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.
Norme metodologice:
1.1. Domeniul de aplicare prevăzut la art. 1 alin. (1) din lege este stabilit numai la acele preluări abuzive produse în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (denumit în continuare perioadă de referință), singura excepție expresă admisă de lege fiind rechizițiile efectuate în temeiul Legii nr. 139/1940.
Invocarea oricăror alte temeiuri de preluare abuzivă anterioare sau posterioare acestei perioade de referință nu este admisibilă în cadrul procedurii prevăzute de lege.
1.2. Excepția prevăzută de lege, respectiv Legea nr. 139/1940, este de strictă interpretare și se referă numai la acele bunuri rechiziționate în temeiul legii respective care se aflau și se află situate pe teritoriul actual al României.
1.3. Aprecierea preluării ca fiind abuzivă se va circumstanția în funcție de următoarele elemente:
a) incidența "preluării abuzive" nu este prezumată, ci, în funcție de fiecare situație, entitatea obligată prin lege să soluționeze notificarea, trebuie să aprecieze situația respectivă ca încadrându-se în prevederile legii - cazurile enunțate la art. 2 alin. (1) din lege. Pentru cazul special prevăzut la art. 11 din lege situația respectivă se încadrează atunci când deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea fiind considerată a fi aprioric abuzivă (lipsa unor despăgubiri echitabile);
b) preluările de imobile pentru datorii, altele decât cele fiscale (impozite neplătite de proprietar din motive independente de voința proprietarului), izvorâte din contracte de creditare pentru construirea sau, după caz, pentru achiziționarea imobilului, ca urmare a neplății ratelor aferente creditului respectiv de către debitor din vina acestuia, nu se încadrează în categoria preluărilor abuzive; cu toate acestea, în cazul în care imobilul preluat era grevat la data preluării de o ipotecă constituită în favoarea creditorului, iar ulterior această ipotecă a fost radiată, în tot sau în parte, ca urmare a unor acte normative, urmează a se considera că bunul respectiv a fost preluat abuziv de la proprietar și ca atare se poate dispune restituirea în natură a imobilului respectiv liber de orice sarcini, potrivit art. 9 alin. (1) din lege (îndeplinirea obligațiilor izvorâte din contractul de creditare garantat cu o ipotecă nu este imputabilă proprietarului, ci celui care l-a lipsit de vocația de a respecta contractul de creditare);
c) nu constituie preluare abuzivă și deci nu fac obiectul legii următoarele categorii de situații:
(i) confiscarea unor bunuri de către stat ca urmare a aplicării măsurii confiscării dispuse de instanța judecătorească ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea unor infracțiuni economice grave;
(ii) confiscarea unor bunuri ca urmare a săvârșirii unor crime contra umanității sau crime de război săvârșite în perioada 6 septembrie 1940-9 mai 1945 (cum ar fi: persoanele vinovate de crime de război, gardieni de lagăre sau alte persoane care se încadrează în prevederile Legii nr. 312/1945 pentru urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau crime de război, cu completările ulterioare). Deși Legea nr. 312/1945, cu completările ulterioare, este un act normativ în temeiul căruia s-au confiscat imobile ca pedeapsă penală complimentară, care a fost emis după 6 martie 1945, măsurile sancționatorii se referă la situații anterioare acestei date de referință. De aceea, în aceste cazuri nu se pot recunoaște drepturi reparatorii unor persoane pentru fapte incriminate și de legislația penală în vigoare (ar echivala cu acordarea de măsuri reparatorii pentru pedepse complimentare dispuse cu privire la fapte penale grave comise în perioada dictaturii fasciste/antonesciene/hortyste);
(iii) distrugerile de construcții în timp de război, ca urmare a unor bombardamente, incendii sau altele asemenea; terenurile pe care acestea s-au aflat fac obiectul legii în condițiile prevăzute la art. 10 alin. (4) din aceasta.
1.4. Soluții privind cazul unor acte normative emise sub imperiul Constituției din 1965 sau al anumitor situații juridice conexe, prin care s-au preluat imobile:
A. Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe și vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație, republicată, cu modificările ulterioare - potrivit art. 5 din respectiva lege o persoană nu putea avea în proprietate personală decât o singură casă de locuit, iar dacă dobândea o a doua locuință (art. 52 alin. 1) impunea ca una dintre ele (la alegerea proprietarului) să fie înstrăinată în termen de un an de la dobândire; dacă această dispoziție nu era respectată, una dintre cele două locuințe trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri.
Pentru procedura administrativă de restituire prevăzută de lege urmează a se considera că, în ipoteza în care persoana care a dobândit o a doua locuință și a înstrăinat-o în termenul prevăzut de lege către o altă persoană, proprietarul vânzător a fost îndestulat cu prețul primit și ca atare nu se mai pot pretinde alte măsuri reparatorii. Însă, în cazul în care proprietarul căruia îi revenea obligația de înstrăinare nu a dat curs acestei obligații și locuința respectivă a fost trecută în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri, urmează a se considera că preluarea a fost abuzivă și ca atare persoana îndreptățită va avea beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de lege, cu următoarele distincții:
- în ipoteza în care locuința respectivă nu a fost înstrăinată de către stat, se poate dispune restituirea în natură cu obligația rambursării de către persoana îndreptățită a despăgubirii primite, actualizată cu indicele inflației (chiriașii vor avea beneficiul măsurilor proteguitoare prevăzute de lege);
- în ipoteza în care locuința respectivă a fost înstrăinată legal, se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege pentru diferența dintre despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație, și valoarea reală a locuinței preluate;
- în ipoteza în care decizia statului nu a fost emisă sau nu a fost emisă corect, preluarea fiind fără titlu valabil, se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
B. Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri - cu privire la acest act normativ urmează a se face distincția între:
1. cazul trecerii imobilului, fără plată, în proprietatea statului cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară sau care, fiind plecați în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară; și
2. cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat.
Pentru primul caz sunt posibile două situații:
- în ipoteza în care locuința respectivă nu a fost înstrăinată de stat către o terță persoană, se va dispune restituirea în natură cu obligația respectării drepturilor chiriașilor prevăzute de lege;
- în ipoteza în care locuința respectivă a fost înstrăinată legal către o terță persoană, se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Pentru cel de-al doilea caz stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara. În acest caz soluționarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptățită va fi respingerea motivată a cererii.
C. Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale - prezintă relevanță deosebită prevederile art. 30 și 31 din respectiva lege, prin care s-a stabilit că terenurile din intravilan (perimetrul construibil) pot fi dobândite numai prin moștenire legală, iar în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri.
Având în vedere că legiuitorul de după 1989 a soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul/vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, urmează a se considera că notificarea prin care se invocă faptul că acest act normativ constituie preluare abuzivă să fie respinsă, cu motivația că aceste situații nu cad sub incidența legii.
1.5. În cazul în care unitatea deținătoare sau entitatea învestită cu soluționarea notificării apreciază, pe baza actelor doveditoare depuse de persoana care se pretinde îndreptățită și pe baza analizei împrejurărilor de fapt și drept ale situației invocate în notificare, că:
a) preluarea nu a fost abuzivă (de exemplu: s-a primit o plată rezonabilă - Decretul nr. 223/1974; imobilul s-a înstrăinat de către proprietar - Legea nr. 4/1973, republicată, cu modificările ulterioare, și altele asemenea);
b) dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor nu sunt dovedite;
c) proprietarul nu avea vocația de a fi persoană îndreptățită potrivit legii (de exemplu: este criminal de război, persoană ale cărei bunuri au fost confiscate ca pedeapsă complimentară, este renunțător și altele asemenea), va emite o decizie motivată de respingere a notificării. În cazul în care se apreciază că notificarea respectivă a constituit un abuz din partea petentului, devin incidente prevederile art. 402 și 403 din lege.
1.6. Decizia de respingere a notificării, întemeiată pe motivele prevăzute la pct. 1.5, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, prin asimilare cu ipoteza ofertei refuzate prevăzută la art. 24 alin. (7) și (8) din lege, în termen de 30 de zile de la comunicare.
1.7. Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) din lege, permite unității deținătoare, obligată la restituire, să ofere persoanei îndreptățite prin compensare în echivalent orice bunuri sau servicii disponibile care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens, unitatea deținătoare poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile aflate în circuitul civil, care sunt proprietatea acesteia. În cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil necesar activității respectivei instituții publice, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu completările ulterioare, urmând ca, o dată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite la restituire. În aceste cazuri decizia/dispoziția motivată de restituire prin compensare cu alt imobil în echivalent va urma regimul prevăzut la art. 24 alin. (4) din lege.
1.8. Dacă unitatea deținătoare obligată la restituire este agent economic, aceasta poate acorda în cadrul ofertei de compensare diverse servicii pe care aceasta le prestează în cadrul obiectului său de activitate (cum ar fi: construirea unei locuințe, repararea, renovarea sau întreținerea unei alte construcții deținute de solicitant, efectuarea unor lucrări de racordare la utilitățile publice, efectuarea de lucrări de instalații, amenajarea unor alte spații deținute de persoana îndreptățită ca spații de recreere sau producție ori altele asemenea).
1.9. În cazul compensării cu bunuri sau servicii, decizia/dispoziția de compensare va fi însoțită de contractul de furnizare sau, după caz, de contractul de prestări de servicii care urmează regimul contractual de drept comun. Rezilierea contractului respectiv din vina exclusivă a unității obligate la restituire atrage desființarea de drept a deciziei/dispoziției de compensare. În aceste cazuri decizia/dispoziția motivată de restituire prin compensare cu alte bunuri sau servicii în echivalent va urma regimul prevăzut la art. 24 alin. (5) din lege.
1.10. Modele orientative ale principalelor decizii/dispoziții care se emit în aplicarea legii sunt prevăzute în anexele nr. 1, 2 și 3. 2.
Art. 2 din lege:
 (1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege:
a) imobilele naționalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și cele naționalizate fără titlu valabil;
b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist;
c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 6martie 1945-22 decembrie 1989, precum și alte imobile donate statului, dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;
d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor din motive independente de voința proprietarului sau cele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989;
e) imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial sau în Buletinul Oficial;
f) imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile;
g) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;
h) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
(2) Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi.
Norme metodologice:
2.1. Preluările de imobile efectuate în baza Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, cu modificările ulterioare, sunt prezumate ca fiind făcute cu titlu valabil.
A. Preluările de imobile în baza celorlalte acte normative de naționalizare (este cazul Decretului nr. 232/1948 pentru naționalizarea unor întreprinderi de căi ferate particulare, Decretului nr. 302/1948 pentru naționalizarea instituțiilor sanitare particulare, Decretului nr. 303/1948 pentru naționalizarea industriei cinematografice și reglementarea comerțului cu produse cinematografice, Decretului nr. 134/1949 pentru naționalizarea unităților sanitare ca: farmaciile urbane din reședințe și nereședințe de județ și centre importante muncitorești, laboratoare chimico-farmaceutice, drogherii medicinale, depozite de medicamente și laboratoare de analize medicale, cu completările ulterioare, Decretului nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, Decretului nr. 418/1953 pentru naționalizarea farmaciilor particulare) sunt considerate ca fiind preluate "cu titlu", în măsura în care s-au respectat condițiile stabilite de acestea.
B. În cazul în care entitatea notificată soluționează o notificare având ca obiect imobile care au fost preluate prin actele normative enunțate la lit. A, aceasta este în măsură să se pronunțe și cu privire la calificarea "fără titlu", în cazul în care apreciază că preluarea respectivă nu s-a încadrat în condițiile actului de naționalizare.
C. În faza administrativă de soluționare a notificărilor unitatea deținătoare nu este ținută a respecta eventuale calificări cuprinse în decizii sau hotărâri ale instanțelor judecătorești dispuse în alte cauze similare.
D. În cazul în care persoana îndreptățită, deși a optat pentru procedura administrativă de restituire prevăzută de lege, invocă și prezintă o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care vizează imobilul notificat pentru restituire în natură prin care s-a stabilit, în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, cu completările ulterioare, că preluarea s-a făcut "fără titlu" sau "fără titlu valabil", unitatea notificată este obligată să respecte calificarea respectivă sau, după caz, să pună în executare hotărârea judecătorească imediat.
E. În cazul în care, pentru imobilul notificat de către o persoană care se pretinde îndreptățită, există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea în revendicare a unei alte persoane, unitatea notificată este obligată să respingă notificarea respectivă pentru acest motiv și, după caz, să pună în executare respectiva hotărâre judecătorească imediat.
2.2. La art. 2 alin. (1) lit. b) din lege invocarea existenței unei "infracțiuni de natură politică" implică depunerea ca act doveditor a hotărârii judecătorești de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură politică, care a prevăzut ca măsură complimentară confiscarea averii. În aceste cazuri entitatea obligată la restituire va analiza și va aprecia incidența beneficiului legii în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz, prin raportarea infracțiunii invocate în textul hotărârii de condamnare la prevederile constituționale actuale și la ordinea juridică actuală. Prezintă forță probantă numai originalul sau copia legalizată a hotărârii judecătorești invocate.
2.3. La art. 2 alin. (1) lit. c) din lege formularea "imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate" vizează acele donații făcute în baza Decretului nr. 410/1949 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice și Decretului nr. 478/1954 privitor la donațiile făcute statului. În cazul donațiilor efectuate pe calea dreptului comun se va acorda beneficiul legii numai dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În acest caz persoana îndreptățită are beneficiul legii dacă depune originalul sau copie legalizată de pe respectiva hotărâre până la data de 14 mai 2003.
2.4. La art. 2 alin. (1) lit. d) din lege cele două ipoteze avute în vedere de legiuitor se referă fie la "neplata impozitelor din motive independente de voința proprietarului" - acestea pot fi: arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pe motive politice, internare forțată în unități sanitare, fuga din țară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziției față de regimul comunist, incidența unor alte măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate -, fie la cazul imobilelor "considerate a fi fost abandonate în perioada de referință în baza unor dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești"; în acest caz persoana care invocă această situație trebuie să depună acte doveditoare din care să rezulte în mod direct sau indirect o legătură de cauzalitate cu abandonul proprietății.
2.5. La art. 2 alin. (1) lit. e) din lege, în cazul în care printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial sau în Buletinul Oficial s-a stabilit o preluare generică pentru o situație determinată iar, ulterior preluării, s-a mai emis un act normativ publicat în Monitorul Oficial sau în Buletinul Oficial, prin care se individualizau bunurile (măsura viza doar consolidarea preluării dispuse anterior) urmează a se considera că imobilele preluate astfel nu cad sub incidența prevederii lit. e). În acest caz preluarea va fi calificată ca fiind "cu titlu".
2.6. La art. 2 alin. (1) lit. f) din lege formularea alternativă "și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile" are următoarele consecințe:
a) în cazul bunurilor nerestituite este necesar ca persoana ce se pretinde îndreptățită să facă dovada proprietății asupra imobilului respectiv la data rechiziționării (actul de proprietate împreună cu bonul sau chitanța provizorie, potrivit art. 9 din Legea nr. 139/1940); în acest caz se va solicita persoanei îndreptățite să prezinte o declarație autentificată dată pe propria răspundere, prin care aceasta declară că pentru imobilul rechiziționat nu s-au acordat despăgubiri potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 139/1940;
b) în ipoteza în care se solicită numai compensații echitabile (deci în completare), persoana care se pretinde a fi îndreptățită trebuie să prezinte dovada proprietății asupra imobilului respectiv la data rechiziționării (actul de proprietate împreună cu bonul sau chitanța provizorie, potrivit art. 9 din Legea nr. 139/1940) și totodată să precizeze suma estimată ca fiind diferența care în, opinia sa, completează în mod echitabil valoarea imobilului rechiziționat. Pentru rezolvarea unor astfel de cereri entitatea obligată să soluționeze notificarea va aprecia în funcție de alt imobil martor dacă suma solicitată în completare este sau nu este echitabilă.
2.7. La art. 2 alin. (1) lit. g) din lege trimiterea la alin. (1) al art. 6 din Legea nr. 213/1998, cu completările ulterioare, este de strictă interpretare și ca atare nu se referă la acele situații individuale în care, în temeiul alin. (3) al aceluiași articol din legea menționată, instanța s-a pronunțat cu privire la valabilitatea titlului (aceste calificări având relevanță numai pentru cauza soluționată de instanțele judecătorești).
În cadrul procedurii administrative de rezolvare a notificărilor, entitatea implicată în aplicarea legii are libertatea de a aprecia, în funcție de circumstanțele fiecărui caz, dacă actul normativ constituie titlu valabil sau titlu nevalabil pentru preluarea imobilului respectiv.
2.8. La art. 2 alin. (1) lit. h) din lege se statuează competența entității învestite cu soluționarea notificării de a califica, în cadrul procedurii administrative de soluționare a notificării, împrejurarea că preluarea s-a făcut fără titlu valabil, fără a mai fi necesară parcurgerea unei alte proceduri care ar implica preexistența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, cu completările ulterioare.
2.9. La art. 2 alin. (2) din lege, când unitatea implicată apreciază, pe baza actelor doveditoare depuse, că imobilul respectiv se încadrează în categoria imobilelor preluate fără titlu valabil, aceasta va proceda în regim de urgență la soluționarea notificării prin emiterea deciziei/dispoziției de restituire în natură.
3. Art. 3 din lege*):
___________
*) Este reprodus textul rezultat în urma modificării și completării Legii nr. 10/2001 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002.

(1) Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:
a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora;
b) persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;
c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii.
(2) Ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi.
Norme metodologice:
3.1. La art. 3 alin. (1) lit. a) din lege, în cadrul procedurii administrative, sarcina probei deținerii proprietății incumbă persoanei care pretinde dreptul (potrivit principiului actori incumbit probatio). Cu toate acestea, în cazul în care imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării bunului, soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element, în cazul în care nu există acte doveditoare privind preluarea imobilului (faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, deci fără titlu).
3.2. La art. 3 alin. (1) lit. b) din lege sintagma asociați ai persoanei juridice se va considera ca având semnificația și de "acționari la persoana juridică", deoarece altfel ar însemna o abordare restrictivă care ar viza numai asociații din cadrul unei societăți cu răspundere limitată (regimul unor astfel de societăți nu era reglementat în perioada vizată - 1948) sau al unei societăți în participațiune. Textul se va corobora și cu prevederea art. 32 alin. (3) și (4) din lege, care face referire la "acțiuni" (deci nu la "părți sociale" sau "aporturi").
3.3. La art. 3 alin. (2) din lege ministerele sau celelalte instituții publice ale statului ori ale unităților administrativ-teritoriale, organizate ca persoane juridice, nu fac parte din categoria persoanelor juridice îndreptățite la restituire potrivit procedurii prevăzute de lege. Pentru instituțiile publice care au în administrare bunuri ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale reglementarea unor probleme de proprietate sau, după caz, de administrare se face prin acte administrative, fie potrivit Legii nr. 213/1998, cu completările ulterioare, fie potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. De asemenea, în cazul societăților comerciale cu capital de stat sau în cazul celor privatizate nu se poate acorda beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de lege, deoarece, pe de o parte, temeiul dobândirii capitalului de către noii acționari este contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni și, pe de altă parte, nu se poate invoca principiul succesivității persoanei juridice întrucât ar echivala cu acordarea unor drepturi necuvenite în raport cu noii acționari (îmbogățire fără just temei). Semnalăm că numai foștii asociați sau acționari de la data preluării abuzive beneficiază de măsuri reparatorii.
În cazul în care există astfel de notificări sau alte cereri prin care se invocă incidența legii, acestea se vor respinge ca inadmisibile.
4. Art. 4 din lege:
(1) În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.
(2) De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
(3) Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
Norme metodologice:
4.1. La art. 4 alin. (1) din lege, în cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută de mai multe persoane îndreptățite, care nu sunt rude și care invocă un titlu de proprietate ce atestă existența unei coproprietăți la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat. În cazul în care numai o parte din foștii proprietari au solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora. Ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot ieși din indiviziune pe calea dreptului comun.
4.2. La art. 4 alin. (2) din lege norma referitoare la accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificate de moștenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea calității de moștenitor legal sau testamentar. Având în vedere complexitatea materiei, se recomandă entităților învestite cu soluționarea notificărilor să apeleze fie la serviciile unor notari publici (pe baza unor contracte de colaborare), fie ale juriștilor din cadrul entității respective. Menționăm că legiuitorul a lăsat, într-o primă fază, această analiză și calificare (a calității de moștenitor) la aprecierea unității deținătoare sau a entității învestite cu soluționarea notificării. În cazul în care se depune "certificat de calitate" emis de un notar public, potrivit legii, entitatea învestită va soluționa notificarea și pe baza acestuia.
4.3. În cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută de mai multe persoane îndreptățite, care sunt succesoare ale titularului și care sunt rude de același grad (deci care au vocație legală sau testamentară, după caz, la moștenire), și comisia de analiză a notificărilor nu poate stabili cotele cuvenite fiecăruia dintre succesori, decizia de restituire se va emite pe numele tuturor, urmând ca stabilirea cotelor de proprietate ale acestora să se facă potrivit dreptului comun intern aplicabil moștenirii (persoanele respective vor face partajarea convențională sau, în lipsa înțelegerii părților, se vor adresa instanței judecătorești pentru stabilirea cotelor și, eventual, pentru ieșirea din indiviziune).
4.4. În toate cazurile stabilirea calității de moștenitor (legal sau testamentar) se face potrivit legii civile române.
4.5. În cazul acestei legi, termenul de acceptare a succesiunii coincide cu termenul pentru depunerea notificării și este cel rezultat în urma prelungirii termenului inițial prevăzut de art. 21 alin. (1), respectiv 12 luni de la intrarea în vigoare a respectivei legi (6+3+3 = 12 luni), deci până la 14 februarie 2002.
4.6. Prima teză a alin. (3) al art. 4 din lege este de strictă interpretare și vizează numai ipoteza în care cu privire la imobilul ce face obiectul legii a avut loc o dezbatere succesorală finalizată printr-un certificat de moștenitor care a cuprins fie succesibili neacceptanți, fie succesibili renunțători. Pentru succesibilii neacceptanți noul termen de acceptare pentru care a operat repunerea de drept este cel rezultat în urma prelungirii termenelor inițiale, respectiv 12 luni (6, 3, 3), deci până la 14 februarie 2002. A considera că în acest caz termenul respectiv ar fi de numai 6 luni (termenul de drept comun) ar crea un regim discriminatoriu între persoane egal îndreptățite de lege la restituire. Având în vedere că textul legal face referire numai la succesibilii neacceptanți, per a contrario, rezultă că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii (deci se recunoaște valabilitatea renunțării exprese a unuia sau a unora dintre succesori, urmând ca de cota care a făcut obiectul renunțării exprese să profite succesibilii acceptanți împreună cu cei neacceptanți notificatori, care au fost repuși de drept în termen).
5. Art. 5 din lege:
Nu sunt îndreptățite la restituire sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
Norme metodologice:
5.1. Pentru asigurarea exigențelor art. 5 din lege nu este necesară lista nominală a persoanelor care au beneficiat de măsuri reparatorii în baza unor tratate internaționale, deoarece este suficientă existența acordului internațional pentru imobilele naționalizate.
Pentru imobilele cu destinația de locuințe, preluate în baza Decretului nr. 223/1974, este necesar ca în toate cazurile în care notificarea este formulată de persoane, cetățeni străini sau apatrizi ori de cetățeni români, pentru realizarea drepturilor unor persoane (proprietari deposedați) care au emigrat în statele prevăzute în anexa la lege să se solicite depunerea unei declarații autentificate date pe propria răspundere, prin care notificatorii declară că ei sau ascendenții lor, proprietari ai imobilului la data preluării, nu au făcut obiectul acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie și totodată se obligă la restituirea imobilului sau, după caz, la plata de despăgubiri în cazul constatării ulterioare a incidenței prevederilor art. 5 din lege.
5.2. Lipsa acestor declarații atrage amânarea soluționării cererii de restituire până la depunerea acestora, dar nu mai târziu de 14 mai 2003. Măsura este justificată de necesitatea contracarării unei repetări a restituirii din partea statului român.
5.3. Se vor admite declarații autentificate persoanei care se pretinde îndreptățită date la ambasadele, consulatele sau misiunile diplomatice ale României din țara de reședință sau la autoritățile competente să autentifice acte din țara de reședință, cu condiția ca acestea să fie traduse și legalizate de un notar public din România.
5.4. Entitatea învestită cu soluționarea notificării formulate de cetățeni străini sau apatrizi va include în decizia/dispoziția motivată de restituire o prevedere prin care se va menționa că măsura dispusă se acordă sub rezerva respectării obligațiilor asumate de persoana îndreptățită în declarația autentificată.
6. Art. 6 din lege:
(1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțelege terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții, inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora.
(2) Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Norme metodologice:
6.1. Incidența legii intervine pentru:
a) imobilele cu destinația de locuință;
b) imobilele (construcții sau/și terenuri) cu destinație comercială (imobile cu altă destinație decât aceea de locuință);
c) terenurile din intravilan neocupate de construcții sau care nu au făcut obiectul reconstituirii ori constituirii dreptului de proprietate în baza legilor speciale anterioare (denumite în continuare terenuri disponibile), indiferent de afectațiunea juridică actuală a acestora, fiind fără relevanță juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu completările ulterioare, sau alte acte normative subsidiare acesteia.
Întrucât legiuitorul a stabilit ca norme de conexiune directă cu regimul proprietății publice prevederile art. 16 din lege, deținătorul imobilului care, la data soluționării notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică are competența de a dispune fie:
a) menținerea regimului de proprietate publică, caz în care motivarea deciziei/dispoziției constă în faptul că "restituirea în natură nu este posibilă datorită necesității menținerii afectațiunii de utilitate publică" și ca atare va emite o ofertă de restituire în echivalent. În acest caz este necesar ca imobilul respectiv să fi fost propus pentru a fi înscris în lista aprobată de Guvern potrivit art. 16 alin. (2) din lege;
b) restituirea bunului în natură, apreciind că menținerea afectațiunii de utilitate publică a imobilului respectiv nu se mai justifică, caz în care în decizia de restituire în natură se va face referire expresă și justificată cu privire la oportunitatea dezafectării respectivului imobil.
6.2. Norma prevăzută la alin. (2) al art. 6 din lege vizează acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile preluate o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse. Consecințele acestei norme sunt următoarele:
a) se referă la acele bunuri care se aflau în imobilul preluat, indiferent de destinația acestuia; o dată dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului se prezumă că instalațiile și utilajele au aparținut aceluiași proprietar;
b) pentru aceste bunuri se pot acorda nu numai măsurile reparatorii [așa cum sunt definite potrivit art. 1 alin. (2) din lege], ci și măsura restituirii în natură potrivit calificării de la art. 3 formula introductivă;
c) bunurile respective trebuie să fie cele preluate o dată cu imobilul și să existe fizic la unitatea notificată (aceasta fiind semnificația termenilor "înlocuite" sau "distruse") sau să nu fi fost casate;
d) incidența beneficiului legii se apreciază în funcție de data nașterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv data intrării în vigoare a legii (deci este necesar ca bunul respectiv să existe fizic în patrimoniul unității deținătoare la data intrării în vigoare a legii și totodată este necesar ca acesta să nu fi fost casat la aceeași dată - nu exista un proces-verbal de constatare a casării încheiat până la data de 14 februarie 2001).
7. Art. 7 din lege:
(1) De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
(2) Dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de prezenta lege.
Norme metodologice:
7.1. Norma prevăzută la alin. (1) al art. 7 din lege consacră principiul restituirii în natură și numai acolo unde această măsură nu este posibilă urmează să se acorde alte măsuri reparatorii prevăzute de lege (semnificația sintagmei nu este posibilă este complexă fie că restituirea nu este posibilă datorită afectațiunii, fie că bunul nu mai există, fie că există o prevedere expresă care indică o altă măsură reparatorie alternativă).
7.2. Prefecturile învestite cu soluționarea notificărilor prin care se solicită despăgubiri bănești au obligația să verifice dacă varianta solicitată de persoana îndreptățită este singura posibilă. În cazul în care se constată (în urma analizei situației juridice a imobilului pentru care se cere despăgubire și a situației unității deținătoare) că soluția restituirii în natură era posibilă, vor comunica în scris persoanei îndreptățite noua soluție și vor transmite notificarea deținătorului imobilului posibil de a fi restituit în natură. În acest caz unitatea deținătoare devine unitatea obligată la restituire, potrivit legii.
8. Art. 8 din lege:
(1) Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
(2) Regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale. Până la adoptarea acestor reglementări este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinației acestora.
Norme metodologice:
8.1. Restituirea în natură a terenurilor (inclusiv cele arabile) aflate în intravilanul localităților intră sub incidența procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil (deci nu este ocupat de construcții ale terților ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariția legii, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare).
Ținând seama că legiuitorul a avut în vedere și acele imobile care nu au fost încă restituite, prin formularea și nerestituite cuprinsă la art. 1 din lege, rezultă că domeniul de reglementare al legii are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acesteia acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.
8.2. În cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (2) al art. 8 din lege, acestea urmează a fi respinse ca inadmisibile în cadrul procedurilor prevăzute de lege.
9. Art. 9 din lege:
(1) Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
(2) În cazul imobilelor care aveau numai altă destinație decât aceea de locuință și care au fost demolate sau a căror restituire în natură, în tot sau în parte, nu este posibilă, restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite.
Norme metodologice:
9.1. Sintagma indiferent în posesia cui se află în prezent are semnificația, pe de o parte, că incidența legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului (minister, instituție publică etc.) și, pe de altă parte, are semnificația stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității deținătoare, respectiv cel care deținea imobilul respectiv la data intrării în vigoare a legii (prezent se raportează la momentul nașterii juridice a dreptului la restituire). În cazul în care, după data intrării în vigoare a legii, un imobil notificat potrivit legii a fost transferat în administrarea unei alte entități, aceasta din urmă devine entitate deținătoare învestită cu soluționarea notificării. Entitatea inițial notificată are obligația de a transmite notificarea și documentația aferentă entității deținătoare și totodată de a înștiința în mod expres persoana îndreptățită despre această situație.
9.2. Sintagma libere de orice sarcini nu are semnificația exonerării de răspundere a unității deținătoare în raport cu terțe persoane ca urmare a neexecutării unor contracte civile sau comerciale care vizau imobilul respectiv. În cazul societăților comerciale cu capital de stat (majoritar sau minoritar - cazul în care cota deținută de stat acoperă valoarea imobilului), această sintagmă instituie prevalența restituirii în natură a imobilului către persoana îndreptățită, indiferent dacă aceasta s-ar afla în concurs cu alți creditori ai persoanei juridice debitoare (creditori ipotecari sau cu garanții privilegiate, inclusiv creditorii unității debitoare în cadrul procedurii falimentului). Prevalența restituirii în natură în raport cu alte proceduri legale este o consecință și a prevederii art. 52 din lege care înlătură de la aplicare orice alte prevederi contrare care tind să indisponibilizeze bunul de la restituirea în natură.
9.3. Norma cuprinsă la alin. (2) al art. 9 din lege se referă, pe de o parte, la posibilitatea restituirii în natură, în tot sau în parte, a unor terenuri pe care s-au aflat construcții cu destinație comercială și care au fost demolate și, pe de altă parte, se referă la cazul în care deși construcțiile mai există pe terenul respectiv, acestea (imobil - construcții și teren) nu pot fi restituite, deoarece se menține afectațiunea de interes public. Pentru ipoteza a doua se pot atribui, cu acordul persoanei îndreptățite, numai măsuri reparatorii strict individualizate:
a) titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare (emise de Ministerul Finanțelor Publice);
b) acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital (de către Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului fie dintre cele tranzacționate la bursă, fie pe piața secundară autorizată);
c) compensarea cu alte bunuri sau servicii în echivalent, situație care poate implica și acordarea unui alt imobil la schimb.
10. Art. 10 din lege:
(1) În situația imobilelor preluate în mod abuziv și demolate total sau parțial restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
(2) În cazul în care pe terenurile imobilelor preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate.
(3) Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.
(4) În cazul imobilelor preluate în mod abuziv și distruse ca urmare a unor calamități naturale persoana îndreptățită beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber. Dacă terenul nu este liber, măsurile reparatorii pentru acesta se stabilesc în echivalent.
(5) Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și imobilelor rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940 și distruse în timpul războiului, dacă nu au primit despăgubiri.
(6) Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizată cu indicele inflației la data plății efective.
(7) Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit actelor normative în vigoare.
(8) În situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (4) măsurile reparatorii în echivalent sunt cele prevăzute la art. 9 alin. (2), la alegerea persoanei îndreptățite.
(9) În situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (4), pentru imobilele care aveau numai altă destinație decât aceea de locuință măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2).
Norme metodologice:
10.1. Ipoteza restituirii în natură a construcțiilor nedemolate sau demolate parțial și a terenului liber, cu respectarea documentațiilor de urbanism legal aprobate, are scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafețe de terenuri disponibile, respectiv numai acele terenuri care nu sunt prevăzute în documentațiile de urbanism legal aprobate ca fiind destinate construirii unor noi obiective de utilitate publică (construirea de locuințe sociale sau pentru tineri, construirea de spitale sau școli ori alte obiective de utilitate publică - parcuri etc.). În cazul în care o parte din terenul inițial aferent construcției are o astfel de afectațiune, restituirea se va limita numai la construcția existentă și la terenul disponibil. Pentru partea de construcție demolată și pentru terenul nedisponibil restituirea se va converti în măsurile reparatorii în echivalent strict determinate la alin. (8) al art. 10 din lege (titluri de valoare nominală, acțiuni, compensare). Alegerea uneia dintre cele trei variante sau a variantelor combinate, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din lege, se face de către persoana îndreptățită.
10.2. În ipoteza în care construcțiile au fost demolate integral se va dispune restituirea în natură numai a terenului disponibil, iar pentru construcțiile și terenul imposibil de restituit în natură urmează a se acorda beneficiul oricărora dintre cele trei măsuri prevăzute la art. 9 alin. (2) din lege.
10.3. În toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate etc.), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea). În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren disponibile sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.
10.4. Norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din lege instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal fie construcții, indiferent de destinația acestora, fie construcții ușoare sau demontabile. În aceste cazuri entitatea învestită cu soluționarea notificării va analiza regimul juridic al construcțiilor deja edificate și în ipoteza în care va constata că acestea au fost construite sau, după caz, amplasate fără autorizările legale, va emite decizia de restituire în natură persoanei îndreptățite potrivit legii. Se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată (construcțiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată - autorizația era temporară). În acest ultim caz proprietarul este ținut a respecta prevederile art. 14 alin. (2) din lege.
10.5. În cazul în care pe terenul notificat se află edificate construcții care nu mai sunt necesare unității deținătoare, se poate dispune restituirea și a terenului aferent acestora dacă persoana îndreptățită achită unității deținătoare o despăgubire reprezentând valoarea reală actuală a construcției respective. Despăgubirea aferentă construcției se stabilește de unitatea deținătoare pe baza unei expertize extrajudiciare dispuse de aceasta. În toate cazurile această despăgubire nu poate fi mai mică decât valoarea contabilă de înregistrare a construcției în activul patrimonial al unității deținătoare la momentul emiterii deciziei de restituire. Oportunitatea aplicării acestei măsuri revine exclusiv unității deținătoare.
10.6. Prevederea cuprinsă la art. 10 alin. (4) din lege vizează restituirea în natură a terenului pe care a fost amplasată o construcție distrusă ca urmare a unor calamități naturale (distrugerea trebuie să fie cauzată de calamități naturale - ploi, incendii, inundații, grindină, cutremure), cu condiția ca acesta să fie liber (să nu fie ocupat fizic sau să nu fie afectat unei utilități sociale).
10.7. Norma prevăzută la alin. (5) al art. 10 din lege este de strictă interpretare și vizează numai ipoteza imobilelor rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940, care au fost distruse în timpul războiului și pentru care nu s-au primit despăgubiri cu ocazia rechiziționării. Extensia restituirii în natură prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (4) al art. 10 din lege vizează numai ipoteza în care terenul respectiv nu este ocupat (deci, pentru construcțiile distruse ca urmare a războiului nu se acordă despăgubiri, deoarece ar însemna acordarea unui regim favorizant pentru astfel de situații în raport cu acele construcții distruse, dar care n-au fost rechiziționate; distrugerea este determinată de un eveniment neimputabil statului; acestea ar fi pierit indiferent de proprietar; forța majoră este motiv de exonerare și pentru stat).
10.8. Pentru determinarea valorii unor bunuri preluate în mod abuziv entitatea învestită cu soluționarea notificării, prin decizie internă, va constitui o comisie internă de evaluare formată, în măsura posibilităților, din specialiști în construcții, economiști și juriști.
Comisia internă de evaluare va aplica următoarele proceduri:
A. Pentru construcțiile preluate în mod abuziv și demolate comisia internă de evaluare va avea ca bază de calcul valoarea aferentă construcției demolate, care se stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, la care se aplică indicele de inflație/coeficientul de actualizare aferent perioadei cuprinse între anul preluării și anul soluționării notificării.
1. În cazul în care persoana îndreptățită prezintă un act doveditor care atestă valoarea imobilului la data demolării sau la o dată apropiată acesteia, se va utiliza respectiva valoare (valoare dovedită) ca element de referință pentru aplicarea indicelui de inflație/coeficientului de actualizare.
2. În cazul în care persoana îndreptățită nu prezintă dovezi cu privire la valoarea construcției demolate (nu are sau nu le poate procura, dând declarație pe propria răspundere că nu are dovezi cu privire la valoarea construcției și că va returna sumele însușite necuvenit, în cazul în care se dovedește contrariul), se va proceda la identificarea actului normativ incident perioadei demolării și, pe baza actelor doveditoare (depuse de persoanele îndreptățite) care cuprind date ce permit descrierea imobilului (actul de proprietate, certificatul de moștenitor sau orice alt act emis de o autoritate din perioada respectivă), se va stabili valoarea estimată la momentul demolării a construcției respective. În cazul în care construcția descrisă nu se poate încadra în prevederile actului normativ incident perioadei respective, comisia internă de evaluare va stabili, în mod ad-hoc, o valoare orientativă la momentul demolării a construcției respective (se va estima prin raportare la situația unor alte construcții similare din perioada respectivă). La valoarea estimată astfel calculată se va aplica indicele de inflație/coeficientul de actualizare.
3. Valoarea estimativă (finală) a construcției demolate în perioada de referință a legii se va calcula prin raportarea la coeficientul de actualizare stabilit prin art. I al titlului II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002, astfel: valorile de la momentul demolării (valoarea dovedită, valoarea estimată sau valoarea orientativă) se vor transforma în dolari S.U.A. (prin raportarea la cursul leu/dolar S.U.A. din anul preluării imobilului), suma astfel rezultată se va înmulți cu cursul mediu leu/dolar din anul emiterii deciziei/dispoziției prin care se soluționează notificarea.
4. Cursul leu/dolar aferent anului 2003 se va calcula ca medie a valorii cursului comunicat de Banca Națională a României între 7 ianuarie 2003 și cursul de la data soluționării notificării.
Exemplu: valoarea la momentul demolării era de 40.000 de lei, cursul leu/dolar S.U.A. de la data preluării era 10 lei/1 dolar S.U.A., rezultând suma de 4.000 dolari S.U.A.; suma respectivă se înmulțește cu valoarea medie a cursului leu/dolar din anul 2003 (anul soluționării notificării), aproximativ 34.000 lei, rezultând suma de 136.000.000 lei, aceasta fiind valoarea estimată în limita căreia se vor acorda măsurile reparatorii în echivalent.
B. Pentru terenurile preluate abuziv și care nu pot fi restituite în natură stabilirea valorii acestora se face potrivit actelor normative în vigoare. Având în vedere că incidența legii se limitează la acele terenuri care se situează în intravilanul localităților, stabilirea valorii acestora urmează a se face potrivit valorii de piață. În acest caz valoarea estimativă se va stabili de către comisia internă de evaluare din cadrul unității deținătoare, care va avea în vedere valoarea de vânzare a unui teren martor din anul soluționării notificării, prin utilizarea raportului lei/m2. Valoarea astfel rezultată va face obiectul negocierii cu persoana îndreptățită, care poate opune expertiza de specialitate efectuată pe cheltuiala sa. Suma astfel rezultată va fi utilizată pentru acordarea sau stabilirea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
C. În cazul construcțiilor nedemolate și imposibil de restituit în natură, stabilirea valorii estimative a acestora urmează a se face prin expertiză efectuată de comisia internă de evaluare a unității deținătoare (se va avea în vedere valoarea construcției respective, rezultată în urma aplicării actelor normative incidente, sau valoarea de vânzare a unei construcții similare din aceeași zonă). Acestei valori estimative persoana îndreptățită îi poate opune o expertiză de specialitate efectuată pe cheltuiala acesteia.
11. Art. 11 din lege:
(1) Imobilele expropriate și ale căror construcții nu au fost demolate se pot restitui integral în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu indicele inflației.
(2) În cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate, actualizată cu indicele inflației.
(3) În cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi și pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
(4) În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
(5) Valoarea construcțiilor expropriate în vederea demolării se stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data exproprierii și se actualizează cu indicele inflației la data plății efective.
(6) Valoarea terenurilor aparținând imobilelor expropriate în vederea demolării se stabilește potrivit actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(7) În situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul expropriat - teren și construcții - care nu se poate restitui în natură, stabilită potrivit alin. (5) și (6).
(8) Pentru situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite.
(9) În situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4), pentru imobilele care aveau numai altă destinație decât aceea de locuință măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2).
Norme metodologice:
11.1. Prin utilizarea sintagmei generice imobilele expropriate legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidența legii a tuturor exproprierilor făcute în perioada de referință, indiferent de calificarea titlului în temeiul cărora acestea au fost expropriate (ca fiind valabil sau nu). Important pentru stabilirea incidenței acestor norme speciale este dovedirea faptului că preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri dispuse ca atare în baza unui act normativ generic sau individual de expropriere (nu are relevanță asupra incidenței legii faptul că exproprierea a privit numai construcțiile sau numai terenurile, deoarece aceasta era o formă abuzivă de a restrânge cuantumul despăgubirilor). În aceste cazuri persoana îndreptățită este ținută a indica sau, după caz, a depune în cadrul notificării sau actelor doveditoare actul normativ ori decizia administrativă în temeiul căreia s-a făcut sau s-a dispus exproprierea.
11.2. Imobilele expropriate (construcții nedemolate și teren) care sunt libere (deci care nu au primit afectațiunea pentru care s-a dispus exproprierea sau nu au fost înstrăinate legal) se pot restitui integral persoanei îndreptățite. Entitatea învestită cu soluționarea notificării are plenitudine de competență în a aprecia, în funcție de necesitățile localității (realizarea planului de urbanism, realizarea unor investiții de utilitate publică), dacă dispune restituirea în natură sau acordă beneficiul celorlalte măsuri reparatorii. Soluția este justificată de necesitatea asigurării dezvoltării localităților. Sintagma despăgubiri primite vizează acele despăgubiri calculate și încasate efectiv de proprietarul imobilului care a fost expropriat. În cazul în care despăgubirile nu au fost încasate și există dovezi certe în acest sens, restituirea în natură sau acordarea de alte măsuri reparatorii nu se condiționează de rambursarea despăgubirii.
11.3. În cazul în care persoana îndreptățită susține că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat și nici unitatea deținătoare nu poate dovedi plata acestora, se va solicita persoanei îndreptățite prezentarea unei declarații autentificate prin care aceasta declară pe propria răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri și totodată își asumă obligația rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri.
11.4. Modul de calcul al despăgubirilor de rambursat se face prin raportare la coeficientul de inflație stabilit după modelul prevăzut la articolul precedent.
Exemplu: în cazul în care pentru imobilul expropriat s-a primit suma de 40.000 lei, iar cursul oficial de schimb de la data preluării era de 1 dolar S.U.A./10 lei, rezultă suma de 4.000 dolari S.U.A. Suma astfel obținută se înmulțește cu valoarea cursului leu/dolar S.U.A. din anul soluționării notificării (aprox. 34.000 lei/1 dolar S.U.A. în anul 2003) rezultând: 4.000 x 34.000 = 136.000.000 lei care trebuie restituiți de către persoana îndreptățită pentru a se dispune măsura restituirii în natură a imobilului notificat.
11.5. Prevederea alin. (3) al art. 11 din lege are în vedere ipoteza în care construcțiile expropriate au fost integral demolate, iar lucrările de execuție a noilor lucrări pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul. În acest caz persoana îndreptățită poate beneficia de măsura restituirii în natură a terenului liber, iar pentru construcțiile demolate și terenul ocupat de construcții noi, precum și terenul aferent acestora (terenul necesar bunei funcționări a construcțiilor) se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent. Și în acest caz aprecierea oportunității restituirii în natură aparține unității deținătoare (consecința formulării poate obține).
În cazul în care s-a primit o despăgubire, aceasta se va reactualiza și se va deduce din valoarea măsurilor reparatorii calculată potrivit prevederilor art. 11 alin. (7) din lege.
11.6. Ipoteza de la alin. (4) al art. 11 din lege vizează situația în care terenul expropriat este integral ocupat de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, caz în care se vor stabili numai măsuri reparatorii în echivalent pentru întregul imobil.
11.7. Prevederile alin. (5) și (6) ale art. 11 din lege vizează modalitatea de calcul al valorii construcțiilor expropriate și a terenurilor expropriate. Pentru stabilirea acestora se vor urma aceleași proceduri prevăzute pentru aplicarea art. 10 din lege.
12. Art. 12 din lege:
(1) În situația imobilelor preluate cu titlu valabil, deținute de stat, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu indicele inflației.
(2) Persoana îndreptățită poate opta, în situațiile prevăzute la alin. (1), în cazul în care despăgubirea primită nu a fost corespunzătoare valorii imobilului, pentru completarea în echivalent a despăgubirii de la valoarea actualizată cu indicele inflației a despăgubirii primite până la valoarea corespunzătoare a imobilului.
(3) Valoarea corespunzătoare pentru construcții se stabilește potrivit prevederilor art. 11 alin. (5), iar cea pentru teren se stabilește potrivit prevederilor art. 11 alin. (6).
(4) Măsurile reparatorii prin echivalent pentru situațiile prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite.
Norme metodologice:
12.1. Prevederile art. 12 din lege au în vedere procedura de urmat pentru situația în care s-a apreciat de către unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării că imobilul respectiv a fost preluat cu titlu valabil. Ca alternativă la restituirea în natură, este posibilă opțiunea soluționării notificării prin completarea despăgubirii primite cu diferența dintre despăgubirea primită și actualizată cu coeficientul de actualizare și suma aferentă valorii actualizate a imobilului respectiv. Suma astfel rezultată se va acoperi prin acțiuni sau titluri de valore nominală.
Exemple:
1. un imobil calificat ca fiind preluat cu titlu valabil se află în patrimoniul unei instituții publice; pentru imobilul respectiv proprietarul deposedat a primit cu titlu de despăgubire suma de 50.000 lei care reprezenta la data plății 5.000 de dolari (deci, la un curs de 1 dolar S.U.A./10 lei). Pentru a se dispune restituirea în natură, persoana îndreptățită va trebui să restituie o despăgubire actualizată în sumă de 170.000.000 lei (5.000 dolari S.U.A. x 34.000 lei curs leu/dolar S.U.A. în anul 2003);
2. pentru un imobil calificat ca fiind preluat cu titlu valabil, aflat în patrimoniul unei organizații cooperatiste, s-a acordat o despăgubire de 80.000 de lei reprezentând 8.000 dolari S.U.A. (curs 1 dolar S.U.A./10 lei la momentul plății), iar persoana îndreptățită la restituire în natură neavând banii necesari restituirii despăgubirii (272.000.000 lei, adică 8.000 dolari S.U.A. x 34.000 curs leu/dolar S.U.A.) optează pentru completarea despăgubirii primite cu diferența de valoare, se va proceda în modul următor: cu privire la imobilul respectiv comisia internă de evaluare va proceda la stabilirea valorii actuale a imobilului rezultând 700.000.000 lei din care va deduce suma de 272.000.000 lei. Diferența rezultată, respectiv suma de 428.000.000 lei (700.000.000-272.000.000), va face obiectul negocierii cu persoana îndreptățită. În cazul în care persoana îndreptățită nu își însușește rezultatul evaluării interne, aceasta poate opune o expertiză de specialitate efectuată pe cheltuiala sa.
12.2. Prevederile art. 12 din lege nu vizează imobilele preluate ca urmare a exproprierii, acestea fiind asimilate de lege ca fiind preluate abuziv indiferent de valabilitatea titlului și, ca atare, situația lor juridică este reglementată de art. 11 din lege.
13. Art. 13 din lege:
(1) În cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe.
(2) Contractele de închiriere pentru imobilele restituite în natură, ocupate de misiunile diplomatice, oficiile consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România și de personalul străin al acestora, se prelungesc de drept pentru o perioadă de 5 ani, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului.
Norme metodologice:
13.1. Prezintă importanță deosebită corelația impusă de legiuitor cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001. Prevederile legii cuprinse la art. 13, 14 și 15, deși se complinesc cu prevederile ordonanței de urgență respective, au aplicație proprie în raport cu situația imobilelor restituite în natură în baza legii. Având în vedere aceste aspecte, urmează a se considera că termenul de 5 ani la care face trimitere art. 15 din lege începe să curgă de la data creării noii situații juridice a imobilului notificat. Astfel, dacă prin procedura administrativă s-a restituit în natură un imobil afectat de un contract de închiriere, proprietarul fie poate să mențină în vigoare respectivul contract de închiriere (subrogându-se în drepturile fostului locator), fie poate solicita încheierea unui nou contract de închiriere cu parcurgerea procedurii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999, termenul de 5 ani curgând de la data deciziei de restituire în natură.
13.2 Entitățile învestite cu soluționarea notificărilor având ca obiect restituirea unor imobile afectate de contracte de închiriere au obligația introducerii în dispoziția/decizia de restituire în natură a condiției respectării drepturilor prevăzute de lege în favoarea chiriașilor. Nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea disciplinară, civilă sau materială, după caz, în sarcina conducătorului entității respective.
14. Art. 14 din lege:
(1) Dacă imobilul prevăzut la art. 13 alin. (1) face obiectul unui contract de concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau al unei operațiuni de leasing, persoana îndreptățită poate opta pentru restituirea în natură sau pentru măsuri reparatorii în echivalent.
(2) În situația opțiunii pentru restituirea în natură persoana îndreptățită se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare în contractele prevăzute la alin. (1), dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.
Norme metodologice:
Deși subrograrea la care face referire alin. (2) al art. 14 din lege intervine de drept, decizia/dispoziția motivată de restituire în natură trebuie să indice în mod expres contractele civile sau comerciale care afectează imobilul restituit.
Nerespectarea acestei cerințe atrage răspunderea disciplinară, civilă sau materială, după caz, în sarcina conducătorului entității respective.
15. Art. 15 din lege:
(1) Contractele de închiriere prevăzute la art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 se vor încheia pentru o perioadă de 5 ani. În cazul în care chiriașului i se pune la dispoziție o altă locuință corespunzătoare, acesta este obligat să elibereze de îndată locuința ocupată.
(2) Neîncheierea noului contract de închiriere în cazul prevăzut la art. 9 și 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999, cauzată de neînțelegerea asupra cuantumului chiriei cerute de proprietar sau de pretenția acestuia de restrângere a suprafeței locative pentru persoanele prevăzute la art. 32 alin. (1) din aceeași ordonanță, atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere până la încheierea noului contract.
(3) Pentru chiriașii persoane fizice din imobilele restituite în natură, precum și pentru cei din locuințele prevăzute la art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie se situează între venitul mediu net lunar pe economie și dublul acestuia, nivelul maxim al chiriei nu poate depăși 25% din venitul net lunar pe familie. Dispozițiile art. 31 alin. (2) și ale art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 se aplică în mod corespunzător. În cazul în care chiria astfel calculată este mai mică decât cea calculată potrivit art. 26-30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999, proprietarul este scutit de impozitul pe teren și clădire, de impozitul pe chirie*) și este exonerat de răspundere pentru obligațiile ce îi revin pe durata contractului de închiriere respectiv.
____________
*) Prevederea privind scutirea de impozit pe chirie prevăzută la alin. (3) al art. 15 din Legea nr. 10/2001 a fost abrogată în mod expres prin art. 85 al Ordonanței Guvernului nr. 7/2001 privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 august 2001.

(4) Pentru persoanele cu handicap, pentru persoanele prevăzute în Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989, în Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război și în Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, la efectuarea schimbului obligatoriu prevăzut la cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 locuința oferită trebuie să asigure condiții de folosință similare celor existente în locuința deținută.
(5) Chiriașii ale căror contracte de închiriere nu s-au reînnoit pentru motivele prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 au prioritate la acordarea înlesnirilor prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, precum și a celor prevăzute de Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.
Norme metodologice:
Prin locuință corespunzătoare se înțelege acea unitate locativă care este situată în aceeași localitate cu imobilul restituit sau, cu acordul chiriașului, în altă localitate și are cel puțin minimul suprafeței stabilit de lege pentru fiecare persoană din cadrul familiei chiriașului, inclusiv pentru persoanele aflate în întreținerea titularului contractului de închiriere, dacă acestea locuiau în aceeași locuință la data depunerii notificării.
16. Art. 16**) din lege:
___________
**) Este reprodus textul rezultat în urma modificării și completării Legii nr. 10/2001 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002.

(1) În situația imobilelor ocupate de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale sau de instituții publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea continuării activităților de interes public, social-cultural sau obștesc, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile prezentei legi.
(2) Ministerele de resort, precum și celelalte instituții publice interesate vor propune, iar Guvernul va stabili prin hotărâre, imobilele care nu vor fi retrocedate în natură și pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent potrivit alin. (1).
(3) În cazul în care imobilul nu mai este necesar potrivit scopului legal stabilit, foștii proprietari care beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, în cazurile prevăzute la alin. (1), vor fi notificați pentru a opta în viitor pentru restituirea în natură. În aceste cazuri persoanele beneficiare de măsuri reparatorii vor restitui sumele primite sau echivalentul bunurilor ori serviciilor, actualizate cu rata inflației.
(4) Bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin. (2) sunt, pe durata afectațiunii de interes public, bunuri proprietate publică și au regimul prevăzut de lege.
Norme metodologice:
Pentru fundamentarea propunerii de menținere a afectațiunii speciale prevăzute la art. 16, se vor avea în vedere următoarele aspecte:
- imposibilitatea mutării activităților respective în alte imobile deținute legal de respectiva entitate;
- situarea imobilului este esențială pentru buna desfășurare a activităților de utilitate publică sau socială;
- prin restituirea în natură s-ar impune disponibilizări semnificative de salariați care ar afecta buna desfășurare a activității.
17. Art. 17 din lege:
(1) Statul, precum și instituțiile publice, unitățile de învățământ sau așezămintele social-culturale, care ocupă imobilul cu contract de închiriere, au drept de preemțiune la cumpărarea acestuia.
(2) Acest drept se poate exercita, sub sancțiunea decăderii, în termen de 90 de zile de la data primirii notificării privind intenția de vânzare.
(3) Notificarea se face prin executorul judecătoresc, potrivit legii.
(4) Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dreptului de preemțiune sunt lovite de nulitate.
18. Art. 18 din lege:
Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în următoarele cazuri:
a) persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii;
b) imobilul nu mai exista la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția imobilelor distruse ca urmare a unor calamități naturale;
c) imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părțile nu au convenit altfel;
d) imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
Norme metodologice:
18.1. Ipoteza de la lit. a) a art. 18 din lege vizează interdicția restituirii în natură a imobilelor pentru cazul deținătorilor de participații de capital social la societăți comerciale naționalizate (soluția este justificată deoarece asociații sau acționarii nu aveau decât un drept de creanță asupra societății și, ca atare, stabilirea corespondenței cu bunurile acesteia este imposibil de operat).
18.2. Textul de la lit. b) a art. 18 din lege vizează numai construcțiile preluate de stat și care nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi (evident, ipoteza nu este valabilă pentru terenuri, deoarece acestea există). Acele construcții care au fost distruse de calamități naturale nu fac obiectul măsurilor reparatorii.
18.3. Imobil nou în raport cu cel preluat este considerat acea construcție care, prin transformările survenite, are următoarele caracteristici:
- în raport cu forma inițială i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din suprafața construită inițial (etajări sau/și adăugări de corpuri noi pe orizontală);
- prin modificările aduse a rezultat o construcție destinată să deservească o activitate specifică (de exemplu, s-a amenajat ca sediu de bancă cu seifuri încorporate; s-a amenajat ca spital sau sanatoriu cu spații și dotări medicale specifice; s-au efectuat lucrări subterane cu destinație militară ori pentru siguranța națională și altele asemenea).
18.4. Nu constituie imobil nou în raport cu cel preluat acea construcție căreia i s-a modificat compartimentarea inițială - din spații de locuit în birouri și invers -, i s-au adus numai îmbunătățiri funcționale (racordări de gaze, termoficare, consolidări sau alte lucrări de întreținere curentă, consolidări și altele asemenea).
18.5. Norma cuprinsă la lit. d) a art. 18 din lege vizează conservarea situației juridice a imobilelor (apartamentelor) înstrăinate legal în baza Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, caz în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
19. Art. 19 din lege:
(1) Persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflației, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) În cazul în care persoana îndreptățită a optat pentru despăgubiri și imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții. Dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației, și valoarea corespunzătoare a imobilului, care se acoperă prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei fizice sau juridice îndreptățite. Dacă persoanei îndreptățite i s-a stabilit despăgubirea potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 și nu a încasat-o, valoarea astfel stabilită i se va acorda în despăgubiri bănești, iar diferența până la valoarea corespunzătoare a imobilului se va acoperi prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea acesteia.
(3) În cazul în care valoarea despăgubirii nu a fost încă stabilită potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, calculul și plata măsurilor reparatorii se vor stabili potrivit alin. (2).
(4) Persoanele îndreptățite care nu au formulat cereri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, precum și cele ale căror cereri au fost respinse ori nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul de a formula o asemenea cerere în condițiile prezentei legi.
Norme metodologice:
19.1. Dacă imobilul (apartamentul, unitatea locativă) care face obiectul notificării nu a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, deci este fie liber, fie ocupat de chiriași, persoana îndreptățită care a primit despăgubiri pentru respectivul imobil potrivit respectivei legi poate opta pentru restituirea în natură a imobilului sau a apartamentelor ori unităților locative nevândute, dacă va rambursa despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflației.
Calculul actualizării se va face prin aplicarea indicelui de inflație comunicat de entitatea națională din domeniul statisticii, aferent perioadei respective (se va avea în vedere anul încasării efective a despăgubirii și anul rambursării acesteia). Suma rezultată se va vărsa în contul deschis la trezorerie, prin ordin*) al ministrului finanțelor publice, potrivit art. I alin. (3) de la titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002.
___________
*) Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 198/2003 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 122 din 26 februarie 2003.

19.2. În cazul în care imobilul notificat (apartament, unitate locativă) a fost înstrăinat legal până la data de 14 februarie 2001, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsurile reparatorii individualizate de lege pentru teren și construcțiile nerestituite, cu următoarele distincții:
- dacă persoanele îndreptățite au încasat despăgubiri potrivit Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, acestea au dreptul la măsuri reparatorii reprezentând diferența dintre valoarea actualizată cu indicele inflației a despăgubirii încasate efectiv și valoarea corespunzătoare (actuală) a imobilului nerestituit (terenul și partea de construcție nerestituită). Măsurile reparatorii pot consta, la alegerea persoanei îndreptățite, numai în:
a) titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare;
b) acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital;
- dacă persoanei îndreptățite i s-a stabilit despăgubirea prevăzută de Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, fără ca aceasta să o încaseze efectiv, valoarea astfel stabilită se va acorda în despăgubiri bănești, iar diferența până la valoarea corespunzătoare (actuală) a imobilului nerestituit (construcție și teren) se va acoperi numai prin acordarea de titluri de valoare nominală sau acordarea de acțiuni, la alegerea persoanei îndreptățite;
- în cazul în care valoarea despăgubirii cuvenite potrivit Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, nu a fost stabilită până la data depunerii notificării (acesta fiind elementul obiectiv care atestă opțiunea proprietarului de a beneficia de prevederile legii), valoarea acesteia se va stabili prin raportarea la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluționării notificării (aceasta fiind semnificația valorii corespunzătoare).
19.3. Prevederea alin. (4) al art. 19 din lege are semnificația acordării beneficiului noii legi de restituire și persoanelor care, din diverse motive, nu au formulat cereri potrivit Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Soluționarea acestor notificări se va face cu respectarea drepturilor chiriașilor dobânditori de bună-credință. În cazul în care persoana îndreptățită (care a făcut notificarea) a formulat o acțiune în justiție pentru anularea sau constatarea nulității actelor de înstrăinare și a înștiințat despre această conduită unitatea deținătoare, se va proceda, potrivit art. 47 alin. (2) din lege, la suspendarea procedurii administrative.
19.4. Cazuri posibile și recomandări de soluționare:
În cazul în care imobilul cuprinde mai multe unități locative (apartamente) dintre care unul s-a restituit proprietarului potrivit Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, iar pentru restul s-au acordat despăgubiri care au fost încasate și totodată s-a formulat cerere de restituire în natură de către fostul proprietar al unităților locative nevândute din același imobil potrivit Legii, restituirea acestora este condiționată numai de rambursarea cotei de despăgubire aferentă apartamentelor ce se vor restitui în natură. Exemplu: un imobil cu 6 apartamente de valoare egală dintre care unul a fost restituit proprietarului, două au fost înstrăinate către chiriași, 3 sunt ocupate de chiriași (deci sunt restituibile în natură). Pentru cele 5 apartamente fostul proprietar a primit suma de 500.000.000 lei în anul 1996. Proprietarul solicită, în cadrul legii, restituirea în natură a celor 3 apartamente nevândute. Pentru a beneficia de restituirea în natură proprietarul notificator va trebui să returneze o sumă de bani reprezentând cota aferentă celor 3 apartamente pentru care s-au primit despăgubiri și care, în temeiul noii legi, sunt restituibile în natură, respectiv suma de 300.000.000 lei, sumă care va trebui actualizată cu indicele de inflație pentru perioada 1996-2002 (aproximativ 600.000.000 lei).
Pentru a face aplicarea tezei a doua de la alin. (2) al art. 19, suma primită cu titlu de despăgubire, rămasă ca urmare a returnării cotei aferente celor 3 imobile restituite în natură, se va actualiza cu indicele de inflație (devenind 400.000.000 lei) și se va deduce din valoarea actuală corespunzătoare a imobilului (valoarea imobilului este de fapt valoarea reală, de piață, a celor două imobile vândute potrivit Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, și a terenului aferent acestora, aproximativ 1.000.000.000 lei), iar pentru suma astfel rezultată (600.000.000 lei) se vor acorda măsurile reparatorii expres indicate de lege:
a) titluri de valoare nominală; sau
b) acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, la alegerea persoanei îndreptățite.
19.5. În cazul în care o persoană are, pentru un imobil restituibil în natură (deci, ocupat de chiriași), obligația de a restitui despăgubirea bănească primită, iar cu privire la alt imobil, are o creanță prin acordarea de despăgubiri bănești, cele două obligații reciproce de plată se vor compensa până la concurența celei mai mici dintre ele. În aceste situații, potrivit art. III al titlului II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002, cu modificările ulterioare, se va solicita în prealabil avizul Autorității pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001. Persoana îndreptățită care se află într-o astfel de situație se va adresa Autorității cu o cerere pentru eliberarea avizului, la care va anexa actele doveditoare ale obligațiilor reciproce. Avizul favorabil emis de Autoritate va atesta valoarea obligației de plată și debitorul acesteia. Acesta este pe deplin opozabil tuturor entităților implicate în aplicarea legii. Noțiunea imobil are în vedere și unitatea locativă.
20. Art. 20 din lege:
(I) Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
(3) În cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București.
(4) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) și (2), în cazul bunurilor deținute de o organizație cooperatistă, persoana îndreptățită poate opta și pentru măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri ori servicii sau despăgubiri bănești.
Norme metodologice:
20.1. Prevederea alin. (1) al art. 20 din lege are semnificații juridice multiple, respectiv:
- statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii; ca atare, sunt înlăturate de la aplicare cu privire la aceste bunuri prevederile Legii nr. 64/1995 sau ale Legii nr. 213/1998, cu completările ulterioare;
- indisponibilizarea respectivă operează începând cu data de 14 februarie 2001 chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară;
- indisponibilizarea acestor bunuri are drept scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar;
- restituirea în natură este obligatorie în cazul în care unitatea deținătoare este regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale ori locale este acționar (S.A.) sau asociat (S.R.L.) majoritar ori de către o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică (orice altă persoană juridică vizează și acele entități de drept public - ministere, prefecturi, Agenția Domeniilor Statului și altele asemenea);
- societățile comerciale privatizate integral sau cele constituite din inițiativă privată, care au dobândit astfel de bunuri după privatizare sau, după caz, după înființarea lor, nu au obligația restituirii în natură dacă sunt dobânditori de bună-credință.
20.2. Restituirea în natură se face în toate cazurile prin decizie/dispoziție motivată a organelor de conducere a unității deținătoare. Decizia/dispoziția va cuprinde detaliat motivele care au stat la baza fundamentării deciziei (inclusiv încadrarea în prevederile art. 2 din lege, calificarea preluării cu titlu sau fără titlu).
20.3. Organe de conducere înseamnă:
a) pentru regii autonome - consiliul de administrație sau directorul executiv dacă i s-au acordat puteri speciale în acest sens;
b) pentru societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar (S.A.) ori asociat (S.R.L.) majoritar - adunarea generală a acționarilor, consiliul de administrație sau administratorul, după caz, dacă i s-au acordat puteri speciale în acest sens;
c) pentru organizațiile cooperatiste - adunarea membrilor sau administratorul dacă i s-au acordat puteri speciale în acest sens;
d) pentru instituții publice - conducătorul ales sau numit al acesteia, care are competența de a angaja patrimonial instituția.
20.4. Decizia/dispoziția motivată dispusă de un organ de conducere ierarhic inferior unui alt organ de conducere din cadrul unității deținătoare poate fi revocată de acesta din urmă în virtutea plenitudinii de competență specific situației juridice a unității deținătoare (pentru societăți comerciale - Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și statutele aprobate, pentru regii autonome - Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările ulterioare, și statutele aprobate etc.).
20.5. În cazul în care entitatea obligată la restituire este primăria, organul de conducere abilitat expres de lege este primarul, respectiv primarul general al municipiului București. Având în vedere această precizare expresă a legiuitorului, rezultă că nu este necesară o aprobare prealabilă sau ulterioară a restituirii de către consiliul local (sau, după caz, general), responsabilitatea aplicării legii aparținând în totalitate primarului. Cu toate acestea, se recomandă ca deciziile de restituire să fie prezentate spre informare consiliului local în vederea asigurării transparenței actului decizional.
20.6. Deciziile/dispozițiile motivate de restituire emise de către primar pot fi contestate de prefect pe calea contenciosului administrativ numai dacă se constată o încălcare gravă a legii (de exemplu, în cazul în care se restituie în natură un imobil pentru care nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate sau a calității de moștenitor). Semnalăm că ambele instituții - primarul și prefectul - sunt implicate în procesul de restituire și, ca atare, exercitarea controlului de legalitate din partea prefectului trebuie să vizeze numai acele cazuri în care se apreciază că restituirea dispusă este ilegală.
20.7. Obligația de restituire în natură intervine și în cazul în care cota minoritară de capital deținută de stat sau de altă instituție publică acoperă valoarea imobilului notificat. În acest caz elementul de referință este valoarea de înregistrare în activul patrimonial al unității deținătoare de la data intrării în vigoare a legii. Obligația legală de restituire în natură prevalează asupra oricărei alte opțiuni a entității notificate. După emiterea deciziei/dispoziției de restituire societatea comercială, prin organele sale de conducere, va constata reducerea capitalului social și va face aplicarea prevederilor art. 69 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
20.8. La art. 20 alin. (4) din lege se introduce o excepție de la principiul restituirii în natură, în cazul în care unitate deținătoare este o organizație cooperatistă. În acest caz expres determinat de lege, opțiunea aparține exclusiv persoanei îndreptățite care poate alege:
a) compensarea cu alte bunuri și servicii;
b) acordarea de despăgubiri bănești.
În cazul în care persoana îndreptățită optează pentru oricare dintre cele două alternative, organizația cooperatistă are obligația ca, pe baza evaluării stabilite de comisia internă pentru evaluarea despăgubirii și, după caz, a expertizei de specialitate depuse de persoana îndreptățită, să negocieze cu aceasta valoarea măsurilor reparatorii, pe care le va suporta din fondurile sale.
21. Art. 21 din lege:
(1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6*) luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
___________
*) Termenul respectiv a fost prelungit cu 3 luni prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 și cu 3 luni prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001.

(2) Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.
(4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Norme metodologice:
Având în vedere că faza depunerii notificărilor s-a consumat, rămân deplin valabile normele de recomandare prevăzute la cap. IV din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 614/2001.
În completare se aduc următoarele precizări:
a) în cazul în care notificarea s-a făcut prin intermediul unui executor judecătoresc cu încălcarea competenței teritoriale, se va considera că notificarea s-a făcut totuși legal (prevalează principiul realizării dreptului în raport de cel al respectării procedurii);
b) de asemenea, în cazul în care notificarea s-a făcut în bloc pentru mai multe imobile din aceeași localitate, urmează a se considera că notificarea s-a făcut pentru fiecare imobil, disjungându-se fiecare caz.
22. Art. 22 din lege:
Actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni**) de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
____________
**) Termenul respectiv a fost prelungit cu 3 luni prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001, cu 3 luni prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001, cu o lună prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002 și cu încă două luni prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2003.

Norme metodologice:
22.1. Prin acte doveditoare se înțelege:
a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată și altele asemenea);
b) actele juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate);
c) orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [art. 2 alin. (1) din lege]; în cazul exproprierii prevăzute de art. 11 din lege sunt suficiente indicarea actului de expropriere și, eventual, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere;
d) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol);
e) în cazul în care construcția a fost demolată, orice act juridic care descrie construcția demolată;
f) expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptățită înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;
g) orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale;
h) declarații notariale date de persoana care se pretinde îndreptățită, pe propria răspundere, și care sunt solicitate de unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării în scopul fundamentării deciziei.
22.2. Se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor.
22.3. În cazul în care depunerea actelor doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor s-a făcut o dată cu notificarea, iar acestea sunt numai fotocopii ale acestora, se va solicita petenților prezentarea originalelor sau duplicatelor în vederea verificării și certificării acestora de către salariații entității investite cu soluționarea notificării.
22.4. În cazuri deosebite, se pot solicita și declarații notariale date de persoane în viață care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care pot contribui la fundamentarea deciziei.
23. Art. 23 din lege:
(1) În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.