Sîmbătă, 5 iulie 2008

Politic

Boc îl adaptează pe Băsescu la Constituție

Președintele PD-L, Emil Boc, admite indirect că președintele României poate numi premier din rîndul democrat-liberalilor doar dacă aceștia îi oferă "argumentul constituțional": un scor cît mai aproape de 50%. În caz contrar, Radu Berceanu nu exclude chiar și o alianță cu PSD.

Liderii PD-L și-au chemat ieri aleșii locali din toată țara la Palatul Parlamentului pentru a-i îndemna să pună osul la treabă pe durata verii, astfel încît la alegerile parlamentare să scoată un scor care să dea posibilitatea PD-L să formeze guvernul. Ocazie cu care Emil Boc a definit și condițiile legale în care șeful statului poate să desemneze un premier de la partidul său de suflet. Nu indiferent ce scor obține PD-L, dacă nimeni nu ia peste 50%, ci dacă acesta reușește să se situeze cît mai aproape de acest prag. "Este datoria noastră să dăm președintelui României un procent cît mai aproape de 50% pentru ca noi să formăm viitorul guvern al României. Munca din această vară este importantă ca să obținem acel procent care să ne permită să dăm președintelui României argumentul constituțional pentru a desemna un premier al PD-L și care să conducă Guvernul și România", a arătat Boc. În condițiile în care nici un partid nu a mai reușit din 1990 să obțină majoritatea de 50%+1, președintele "are libertatea să desemneze un alt candidat din rîndul oricărei formațiuni politice care reușește să alcătuiască o majoritate pentru susținerea programului de guvernare", a tradus el Constituția. Potrivit lui Emil Boc, PD-L este partidul care are prima șansă să facă acest lucru, motiv pentru care l-a persiflat pe Mircea Geoană, care se și vede premier: "I-am văzut pe unii lideri de partide care se vedeau prim-miniștri și anunțau formarea guvernelor, uitînd că este o Constituție care stabilește mecanismul și procedura de formare a viitorului Guvern". "Bancul cu pedelistul prost îl știți? Nici nu există! De asta o să cîștigăm alegerile", a sărit în ajutorul lui Boc primarul Craiovei, Antonie Solomon, fost pesedist.

 ŢINTA PNL. Ţinta atacurilor a fost ca de obicei PNL, însă mai cu jumătate de gură de această dată. Miniștrii lui Tăriceanu nu sînt demni de un stat UE, potrivit lui Emil Boc, care i-a amintit pe Cioroianu –"Good point", pe Remeș – "Pălincă și caltaboș", pe Chiuariu, care "a dat o lovitură imobiliară la trei săptămîni după ce a preluat mandatul", și pe Atanasiu, care "retrăgea pe șest trupele din Irak". Guvernul Tăriceanu este acuzat și că, după scoaterea PD de la guvernare, a blocat orice proiect de descentralizare, "vrînd să țină în cabinetele premierului și ale miniștrilor pîrghiile și robinetele puterii", în timp ce PSD ar vrea să distribuie resursele tot după "bunul plac al celebrului pix al lui Mischie".

Radu Berceanu nu exclude o alianță cu PSD

Chiar dacă discursurile s-au axat pe aceeași teză a PD-L-ului izolat pe scena politică de coaliția celor 322 sau explicit de PSD, PNL, PC, UDMR și PRM – Liviu Negoiță afirmînd că preferă această izolare unei asocieri cu aceste partide –, Radu Berceanu nu exclude chiar și o alianță cu PSD după alegeri. Întrebat la Realitatea TV explicit ce alianță este exclusă acum de democrat-liberali, Berceanu a răspuns "Nici una! Nici chiar cu PSD." De altfel, democrat-liberalii au și eliminat din programul politic paragraful care pînă acum interzicea orice colaborare cu social-democrații. În schimb, senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter consideră că Uniunea nu ar trebui să colaboreze cu "un PSD nereformat și cu un nea Nicu în puteri" după alegerile parlamentare. De altfel, el se opune încheierii unei colaborări pentru consiliile județene și viceprimari cu PSD și nu-și amintește cînd s-a discutat la nivelul Uniunii despre o astfel de situație. "Cu PNL este ok, sîntem la guvernare, sînt corecți în relațiile cu UDMR, dar ce este asta cu PSD pe locul doi", s-a întrebat ieri Eckstein.

"Boc n-are șanse să devină premier"

Președintele Camerei Deputaților, liberalul Bogdan Olteanu, a arătat ieri că majoritatea și premierul se stabilesc de către cetățeni, prin vot, și nu de găștile de la Cotroceni, menționînd că Emil Boc este singurul lider de partid care nu are șanse să devină premier. La rîndul său, secretarul general al PSD, Titus Corlățean, a declarat că afirmația lui Emil Boc este "plîngăcioasă" și "ridicolă", dovedind că PD-L continuă să se agațe de pantalonii lui Traian Băsescu pentru a rămîne la putere. Corlățean a mai spus că realitățile socio-economice ale României, condusă în ultimii patru ani de dreapta, inclusiv de reprezentanții PD-L, relevă faptul că țara merge într-o direcție greșită, iar românii vor avea șansa să sancționeze puterea de acum, precum și "visele de mărire" ale lui Boc, la alegerile din toamnă.

PRM vrea alegeri parlamentare în 2009 și vot pe liste

Liderul PRM, C.V. Tudor, a anunțat ieri că grupul senatorial al partidului a făcut o propunere de amînare pînă în 2012 a aplicării votului uninominal în cazul alegerilor parlamentare. El s-a declarat convins că la următorul scrutin va fi folosit votul pe liste, pentru că, se pare, votul uninominal nu poate fi aplicat. Liderul PRM a menționat că are astfel de informații de la directorul Constanța Călinoiu, de la Direcția juridică a Senatului, care ar fi spus că înainte de un scrutin bazat pe votul uninominal ar trebui să fie făcut un recensămînt. Pe de altă parte, Vadim și-a declarat convingerea că va fi folosit în continuare votul pe liste, "chiar și pentru faptul că partidele politice încă mai au un cuvînt greu de spus după o absență din viața țării de 60 de ani", dar și pentru că altfel "i-am bate în cuie, i-am eterniza pe baronii locali". Președintele PRM a mai spus că ar fi "înțelept" ca alegerile parlamentare să fie amînate pentru anul 2009, apreciind că nu este nimeni pregătit pentru alegeri în 2008. "Noi sîntem pregătiți pentru orice, dar înțelept ar fi să se amîne alegerile. Să nu creadă cineva că noi vrem să amînăm alegerile pînă ne mai punem pe picioare", a afirmat Vadim, adăugînd că va candida și el la aceste alegeri, pentru că astfel partidul va crește "automat" cu cel puțin cîteva procente.

Critici
"Declarația domnului Boc, cu un conținut plîngăcios și ridicol, confirmă faptul că PDL și liderii săi continuă să se agațe de pantalonii domnului Băsescu, în speranța că vor continua să rămînă la putere exclusiv datorită șefului partidului unic"
Titus Corlățean, secretarul general al PSD

  Oana Stancu


© Copyright Jurnalul Național, 
Contact