Miercuri, 2 iulie 2008

Politica

Păcuraru și Șereș, audiați de senatorii juriști

Senatorul UDMR Péter Eckstein-Kovács a declarat că ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a solicitat să fie audiat în cazul raportului pe care senatorii juriști urmează să îl dea privind începerea urmăririi penale. Și pentru că va fi audiat ministrul Muncii, senatorii l-au invitat și pe Codruț Șereș la audierea ce avea loc astăzi.
"A fost domnul ministru și a depus o cerere scrisă, prin care dorește să fie audiat, să depună acte, ceea ce este dreptul lui, potrivit regulamentului (..) L-am convocat pentru orele 14.00, după ședința de guvern", a declarat Eckstein-Kovács. 
El a precizat că senatorii juriști doresc să finalizeze rapoartele în cazurile Paul Păcuraru și Codruț Șereș, în acest sens urmând să continue discuțiile după ședința Birourilor Permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților.

Comisia juridică se grăbește cu dosarele lui Șereș și Păcuraru

Comisia juridică a Senatului va finaliza, până la sfârșitul acestei săptămâni, raportul asupra dosarelor de corupție ale ministrului muncii, Paul Păcuraru, și fostului ministru al economiei Codruț Șereș. Anunțul a fost făcut ieri de Norica Nicolai (PNL), președinte al Comisiei juridice.
Senatorii-juriști trebuie să formuleze un punct de vedere în privința oportunității începerii urmăririi penale sau nu, decizia urmând a fi luată prin vot de către plen. Dacă raportul va fi gata în următoarele zile, nu mai există niciun impediment ca dosarele lui Șereș și Păcuraru să fie incluse pe odinea de zi a sesiunii extraordinare, care va avea loc, cel mai probabil, în intervalul 8-11 iulie. Perioada exactă în care va fi convocată se va stabili astăzi.

Nicolai îl contrazice pe Văcăroiu

Președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat însă luni că votul poate fi amânat până în septembrie, o sesiune extraordinară nefiind justificată. „Dacă Biroul Permanent va considera necesar, ar justifica o sesiune extraordinară în opinia mea, pe toate trei dosarele. La Șereș suntem sesizați cu două cauze, la Păcuraru cu una“, l-a contrazis Norica Nicolai.
După ce au discutat procedurile referitoare la redactarea rapoartelor, senatorii mai aveau ieri de studiat un dosar al lui Șereș. „Am convenit ca astăzi (n.r. - ieri) după-amiază să finalizăm studiul unor documente necesare pentru redactarea raportului (...) La Păcuraru, dosarul s-a parcurs de foarte multă vreme. Într-una din cauzele ce-l privesc pe Șereș mai sunt de studiat câteva documente, eu nu le pot spune probe“, a spus Nicolai.
Surse din Comisia juridică ne-au declarat că senatorii vor decide asupra oportunității începerii urmăririi penale pentru fiecare cauză în parte, având în vedere că Șereș are două dosare și Păcuraru unul, și vor recomanda plenului să dea un vot asemă nător.

Alexandra-Livia Dordea
Andi Manciu


Copyright - Evenimentul Zilei