Duminecă, 4 mai 2008
Politic
Parlamentarii ard să vadă dosarele miniștrilor penali
Aleșii țării tot mai speră că își vor potoli curiozitatea față de dosarele Mitrea, Năstase, Șereș și Păcuraru, deși dezvăluirea lor ar putea compromite anchetele DNA
Unii deputați și senatori au declarat însă pentru Cotidianul că vor să vadă probele din dosarele miniștrilor și foștilor miniștri Paul Păcuraru, Codruț Șereș, Adrian Năstase sau Miron Mitrea, chiar dacă, potrivit Codului de procedură penală, cercetările preliminare sunt secrete. DNA și DIICOT au trimis Parlamentului copii după dosarele lor în urma deciziei Curții Constituționale, conform căreia, pentru anchetarea miniștrilor parlamentari, procurorii au nevoie de avizele Camerelor din care fac parte.
Senatorul Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în guvernul PSD, vrea să vadă toate probele strânse de procurori. Trebuie să vedem cu toții aceste dosare, pentru că nu putem vota în orb, a declarat Stănoiu pentru Cotidianul. Ea a explicat că accesul la dosarele miniștrilor nu poate constitui un privilegiu al Comisiei juridice. Eckstein-Kovács Péter, membru al Comisiei juridice a Senatului, a admis că, dacă un parlamentar vrea să consulte dosarele miniștrilor, nu poate fi împiedicat.
Dacă ceri votul unui parlamentar, într-un sens sau altul, trebuie să-i dai și informații care să-l convingă că propunerea Comisiei este justă, a spus Eckstein. Verestóy Attila a spus că va vota conform recomandării reprezentantului Uniunii în Senat, adică a lui Eckstein. Aceeași poziție o are și senatorul PRM Mihai Ungheanu, cu o nuanță: dacă reprezentantul PRM va avea o recomandare opusă majorității membrilor Comisiei juridice, va cere să vadă probele din dosare.
Liderul PD-L din Senat, Petre Ioțcu, a declarat că va vota în favoarea începerii urmăririi penale împotriva miniștrilor Păcuraru și Șereș: Miniștrii trebuie să apară în fața magistraților, indiferent de procedurile parlamentare, fără să fie apărați de diverse comisii, a explicat Ioțcu.
Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Sergiu Andon, a spus că va propune luni Biroului Permanent o procedură specială de analiză a dosarelor lui Mitrea și Năstase, anume ca doar o subcomisie formată din trei membri să aibă acces la probe, dar numai pentru a verifica dacă procurorii au respectat procedurile. Subcomisia îi va audia pe cei doi foști miniștri și le va oferi protecția Camerei, dacă se consideră anchetați abuziv. Vor trebui să ne argumenteze concret în ce constă eventuala persecuție la care-i supun procurorii, a explicat Andon pentru Cotidianul. El crede că în acest fel se poate păstra confidențialitatea anchetelor DNA sau DIICOT.
Deputatul PD-L Daniel Buda, membru al Comisiei juridice, nu crede însă că poate fi limitat accesul la dosare. Eu, ca parlamentar, trebuie să am acces și la documentele care stau la baza propunerilor Comisiei juridice, a declarat Buda pentru Cotidianul. Colegul său de partid, deputatul Cristian Boureanu, a anunțat că refuză să voteze dacă nu are acces la toate documentele. El îl suspectează pe Bogdan Olteanu că vrea să-l salveze pe Adrian Năstase prin limitarea accesului la dosare doar pentru membrii Comisiei juridice.
Deputatul PRM Marcu Tudor este chiar mai radical decât Boureanu. Dosarele trebuie date publicității în întregime, pentru a vedea dacă e vorba de abuzuri ale procurorilor, a opinat el. Deputații Lia Olguța Vasilescu (PSD) și Márton Árpád-Francisc (UDMR) vor vota după cum le indică reprezentanții partidelor lor din Comisia juridică.
De ce sunt anchetați Năstase și Mitrea
Miron Mitrea este suspectat de DNA că, pe când era ministru al Transporturilor, ar fi luat mită de la Irina Jianu, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru a o menține în funcție. Mita ar consta, potrivit procurorilor, în lucrări de construcție și extindere executate la casa din Băneasa deținută de Viorica Mitrea, mama fostului ministru. DNA a cerut săptămâna trecută avizul deputaților pentru anchetarea lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian II. Fostul premier PSD este suspectat că achiziționarea terenului din strada Zambaccian la un preț mult inferior celui de pe piața liberă ar constitui o mită mascată.