Luni, 23 iunie 2008 - 18:00
Social
Coaliţia "Romānia Fără Cianuri!" a scris social-democraţilor
Coaliţia "Romānia Fără Cianuri!" a adresat o scrisoare deschisă către PSD prin care īşi exprimă dezamăgirea cu privire la gestul unor deputaţi social-democraţi care īncearcă să oprească propunerea legislativă privind interzicerea cianurii īn sectorul minier spre a intra īn dezbatere īn Parlament, deşi iniţial se pronunţaseră pentru susţinere īn acest sens.
"De peste un an Coaliţia "Romānia fără Cianuri!" desfăşoară o campanie publică al cărei scop este adoptarea unei legi de interzicere a folosirii cianurii īn sectorul minier din Romānia. Īn luna iunie 2007, printr-o adresă către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, Domnul Deputat Viorel Hrebenciuc a solicitat ca propunerea legislativă de interzicere a cianurilor să fie dezbătută īn procedură de urgenţă , arătānd că "Iniţiativa legislativă propusă nu are coloratură politică şi a fost elaborată din respect pentru cetăţeni şi mediu. Totodată, iniţiativa legislativă propusă se bucură de o largă susţinere a societăţii civile". Īn luna septembrie 2007 Domnul Cristian Diaconescu, īn calitatea sa de Purtător de cuvānt al Partidului Social Democrat, a făcut o declaraţie publică potrivit căreia parlamentarii partidului vor susţine interzicerea folosirii cianurii īn minerit .
Īn timp ce parlamentari europeni PSD ca Doamna Daciana Sārbu, Domnii Victor Boştinaru şi Cătălin-Ioan Nechifor etc. contribuie la promovarea respectivei propuneri legislative, ne simţim obligaţi să vă informăm că Deputaţi PSD şi, īn acelaşi timp, importanţi factori de decizie cum sunt Domnii Iulian Iancu , Ioan Bivolaru, Claudiu Pop, Victor Sanda, Liviu Alin Rusu precum şi Doamna Aurelia Vasile, care sunt membri ai Comisiei pentru Industrii din Camera Deputaţilor comisia sesizată cu īntocmirea raportului privind propunerea legislativă de interzicere a folosirii cianurilor promovează īn mod activ folosirea cianurilor şi depun eforturi pentru ca propunerea legislativă să nu fie adoptată. Dacă Domnul Iulian Iancu, Preşedintele Comisiei de Industrii, a ignorat īn repetate rānduri termenele limită de depunere a raportului īn īncercarea de a opri propunerea legislativă de la a fi īnregistrată spre dezbatere şi vot īn plenul Camerei Deputaţilor, Aurelia Vasile a declarat public īn primăvara acestui an că PSD susţine mineritul cu cianuri. Date fiind aceste fapte, vă solicităm respectuos să clarificaţi poziţia oficială a PSD şi să informaţi deputaţii PSD precum şi electoratul/ publicul īn privinţa acestei poziţii īn timp util pentru votul din Camera Deputaţilor.
Īncercările Deputaţilor PSD de a desfiinţa propunerea legislativă de interzicere a folosirii cianurilor īn minerit contrazic īn mod evident opinia publică. Potrivit unui sondaj de opinie la nivel naţional desfăşurat de IMAS īn martie 2008 şi pe care īl anexăm acestei scrisori, 67% dintre cei īntrebaţi şi-ar dori ca partidele politice să interzică cianura prin intermediul propunerii legislative propuse de Domnii Senatori Peter Eckstein-Kovacs (UDMR) şi Gheorghe Funar (PRM). Īn timp ce 67% reflectă o majoritate covārşitoare la nivel naţional şi deci opinia publică pe acest subiect, numai 8% au răspuns că ar fi īmpotrivă ca partidele politice să voteze pentru interzicerea cianurii. Aceasta īnseamnă că de opt ori mai mulţi oameni sunt pentru interzicerea cianurii decāt īmpotriva interzicerii ei.
Considerăm, de asemenea, că este imperios necesar ca acum, cānd alegătorii au nevoie de toate informaţiile necesare pentru a face alegeri responsabile īn privinţa viitorului lor, să atragem atenţia acestora asupra atitudinii colegilor dumneavoastră de partid, de profundă desconsiderare a opiniei publice.
Este inacceptabil că īntr-o generaţie a unui electorat educat şi informat, Deputaţii PSD mai sus menţionaţi īncă vehiculează date propagandistice şi lipsite de temei privind şomajul pe care l-ar provoca interzicerea folosirii cianurilor . La momentul de faţă nu există īn Romānia nici o mină care foloseşte cianura şi proiectele miniere comerciale propuse vor folosi, dacă vor fi aprobate, forţă de muncă redusă. Īn loc de a promova o interdicţie a folosirii cianurilor īn minerit prin care s-ar atinge un īnalt grad de protecţie a sănătăţii publice şi mediului, aceşti Deputaţi PSD īşi explică atitudinea prin aceea că există o directivă europeană - rezultatul a 6 ani de lobby intens din partea companiilor miniere - care permite folosirea cianurilor. Cu toate acestea, Directiva Europeană privind gestionarea deşeurilor din industria minieră stabileşte īntr-adevăr limite maxime pentru anumite emisii de cianură, dar īn acelaşi timp da posibilitatea statelor membre să impună limite minime mai stricte, inclusiv o interdicţie totală asupra folosirii cianurilor. Amintind numai limitele maxime de emisii de cianură, Deputaţii PSD refuză să informeze publicul īn privinţa faptului că directiva permite interzicerea totală a folosirii cianurilor.
Īn primăvara anului 2007 numeroase organizaţii ale societăţii civile s-au unit prin Coaliţia "Romānia fără Cianuri!' ; aceasta pentru că pānă la momentul respectiv Romānia a fost afectată aproape anual de mai multe scurgeri mai mari sau mai mici de cianuri de la diferite operaţiuni miniere. Chiar dacă aceste mine au fost īnchise o dată cu aderarea Romāniei la UE, ţara noastră se confruntă acum cu mai multe propuneri de operaţiuni miniere de dimensiuni mari, care intenţionează să folosească mari cantităţi de cianură. Proiectul minier propus la Roşia Montană este un exemplu pertinent īn acest sens; dacă s-ar realiza vreodată, ar emite 134 kg de cianură īn aer zilnic şi ar folosi īntre 13-15 milioane de kilograme de cianură īn fiecare an, timp de 16 ani cāt ar fi durata de viaţă a minei propuse.
Date fiind toate aceste noi pericole precum şi accidentele regulate cauzate de operaţiunile miniere pe bază de cianuri, o interdicţie totală a folosirii cianurilor este singura modalitate de a atinge un īnalt nivel de protecţie a sănătăţii publice şi a mediului precum şi de a forţa companiile miniere să investească īn alte metode de prelucrare a minereurilor decāt folosirea cianurii.
Considerăm că poziţia de susţinere a interzicerii cianurilor exprimată de PSD īn septembrie 2007 a fost una vizionară şi īn conformitate cu spiritul social- democraţiei. Sprijinul ferm al opiniei publice pentru interzicerea cianurilor demonstrează că aceasta a fost cea mai bună alegere. Este aşadar descumpănitor a vedea cum importanţi Deputaţi PSD subminează aceste eforturi prin īncercările lor de a opri propunerea legislativă de la a fi inregistrată spre dezbatere şi vot şi de la a fi adoptată.
Īn scrisorile noastre anterioare către dumneavoastră am prezentat numeroase informaţii privind natura extrem de riscantă şi toxică a cianurii şi care au fost efectele ei de-a lungul timpului asupra sănătăţii publice şi mediului la nivel naţional. Date fiind aceste aspecte şi dată fiind opinia publică ce susţine īntr-o măsură covārşitoare propunerea legislativă de interzicere a cianurilor, suntem convinşi de faptul că vă veţi reafirma public poziţia şi că veţi depune toate eforturile pentru ca toţi Deputaţii PSD să se unească, să participe la vot şi să voteze la fel ca toate celelalte partide care au īnţeles că interzicerea folosirii cianurilor este īn interesul public, o īndatorire importantă cerută de electorat. Nu īn ultimul rānd, avem speranţa că veţi găsi timpul de a-l īncuraja pe Domnul Deputat Iancu să respecte termenele de depunere a raportului pentru ca propunerea legislativă să poată fi supusă votului pānă la vacanţa parlamentară".