24 - 30 iunie 2008
• anul III •
Nr. 22 (79) serie nou㠕

 Politică

Cu ce se ocupă un parlamentar de profesie

Péter Eckstein-Kovács este unul dintre parlamentarii de cursă lungă. El s-a așezat în Parlament în1990 și acolo a rămas, cu o pauză între 1992 și 1996, timp în care a fost consilier local al municipiului Cluj-Napoca. A fost membru al guvenului României în perioada 1990-2000, fiind Ministru delegat pe lângă primul ministru pentru minorități naționale. În prezent este membru în comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din cadrul senatului. Agenda clujeană lansează acum, spre sfîrșitul mandatului, o serie de interviuri cu parlamentarii clujeni tocmai pentru a vedea cu ce s-au ocupat ei în anii în care au stat acolo și ce s-a ales de vorbele cu care au umplut Palatul Parlamentului.

politic_22_1.jpgCu ce v-ați ocupat în cadrul comisiei juridice?
Comisia juridică este cea mai aglomarată comisie. Cele mai importante legi care au trecut pe la comisia juridică au fost legile care au definitivat cadrul funcționării instituțiilor judecătoresti. Aici putem aminti modificările legii CNSAS, legea ANI și în general legile necesare pentru alinierea legislației românești la cea europeană.
Care dintre legile votate v-au fost mai "apropiate"?
Pentru ce am făcut un lobby mai puternic a fost pachetul de legi refe-ritor la Autostrada Transilvania. Un alt proiect este cel pe care l-am inițiat împreună cu Gheorghe Funar privind interzicerea cianurilor în minerit.nbsp; Nu în ultimul rînd vreau să amintesc legile privind administrația justiției, aici ANI a fost cea mai importantă.

Au fost legi cărora v-ați opus "din start"?
A fost un corolar de legi venite de la PRM care conținea unele pro-iecte absolut ilare de genul : "fiecare ungur primește 1000 de dolari dacă se mută în Ungaria" sau "un maghiar nu poate fi membru în guvernul României". M-am mai opus din principiu și la o pleiadă de legi venite din parlament, și aici a excelat Partidul Conservator, deosebit de populiste și care au ținut să afecteze bugetul de stat.

Cu Bechtel, "un contract bun"
Despre contractul făcut cu Bechtel pentru Austrada Transilvania se spune că este unul dintre cele mai proaste contracte făcute de statul nostru. Ce părere aveți?
Acest proiect a avut mulți dușmani de-a lungul timpului. Autostrada Transilvania nu a fost văzută bine nici de Comisia Europeană pe motiv că a fost făcută în colaborare cu americani. Într-un contract mare este normal să apară divergențe în legătură cu unele clauze, dar eu consider că este un contract bun.
La ce proiecte mai lucrați pînă la alegeri ?
Vreau să trec proiect care ar urma să acorde mai multe drepturi civile, patrimoniale celor care trăiesc statornic împreună, să poată lua un credit mai avantajos, de exemplu. Proiectul nu face diferența între cuplurile de heterosexuali și cele de homosexuali. Acesta nu are nici o legătură cu problemele mai sensibile cum ar fi căsătoria sau dreptul de adopție a minorităților sexuale.

În 2003, am preaderat și atît
Ca membru al comisiei juri-dice, ce părere aveți despre neînceperea urmăririi penale a lui Adrian Năstase?
La modificarea constituției din 2003 nu am prevăzut ca un parlamentar care este și ministru să nu răspundă la fel ca ceilalți. Este pe undeva o omisiune cu ajutorul căreia, cei aflați în situație încercă să se prevaleze de necesitatea acestui aviz. Se pare că reușesc, vezi cazul Năstase, pentru că există o solidaritate de breaslă. Consider că domnul Năstase ar trebui să aibă drepturile ce-i revin numai din poziția deparlamentar.
Considerați oportună modificarea Constituției?
Se impune modificarea Consti-tuției. Din păcate, în 2003, ne-am mărginit doar la schimbările impuse de actul de preaderare și atît. Nu a fost voință politică pentru o modificare radicală a Constituției. Cred că ar trebui să optăm între republică parlamentară sau prezidențială ca cele două palate să nu se certe încontinuu. Consider că România ar trebui să fie o republică parlamentară.

Eckstein în presă
După eșecul UDMR la referendumul privin suspedarea lui Traian Băsescu, Eckstein a cerut demisia liderilor Uniunii, el fiind împotriva suspendării lui Băsescu. În 4 aprilie și-a dat demisia de la conducerea comisiei juridice din parlament pe motiv că UDMR nu susține reforma în justiție. În același timp, Eckstein a fost acuzat de presă pentru felul dubios în care a combinat avocatura cu interesele imobiliare de la Cluj, amestecîndu-se foarte mult în afacerile cu retrocedările. În toamna anului trecut a fost acuzat de Alan Hill, directorul Gabriel Resources, că încearcă stoparea proiectului Roșia Montană în favoarea unor companii maghiare.

Declarație de avere
Conform declarație de avere completate în 23.11.2007, senatorul are în proprietate două imobile în Cluj pe strada Decebal cu o suprafață totală de 170 mp. și o valoare de impozabilă de 110.000 lei, plus un teren. Mai are un teren intravilan cu o suprafață de 400 mp. înnbsp; valoare de 140.00 lei.nbsp; De asemenea, are în posesienbsp; 3 picturi în valoare totală de 7.000 de euro și un pian vienez în valoare de 2.000 de euro. Mai are 8.356 de euro într-un cont bancarnbsp; și datorii de de 43.478 de euro, reprezentînd un credit imobiliar scadent în 2025.

Cam fără inițiativă
Senatorul Eckstein figurează ca și coinițiator la Legea ANI – privind controlul averilor demnitarilor dar și la inițiativa privind interzicereanbsp; cianurilor în minerit, vizînd în primul rînd proiectul de la Roșia Montană. Acum lucrează ca inițiator al unui proiect de lege privind crearea unui statut juridic persoanelor care locuiesc împreună.

Călin Cioban


Copyright 2008 Agenda Clujeană