SENATUL ROMÂNIEI

Ordinea de zi a Senatului 
din data de 10 decembrie 2007, ora 15,00

 Descrierea punctului de pe ordinea de zi
1 Declarații politice (orele 15,00 – 16,30)
2 Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 10 – 15 decembrie 2007.
3 Validarea alegerii unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări - Se supune la vot. (se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți)
4 Proiectul de hotărâre pentru prorogarea termenului prevăzut la art.2 alin.(1) din Hotărârea Senatului nr.9/2006 privind Comisia specială pentru modificarea și completarea Regulamentului Senatului, cu modificările ulterioare. - Se supune la vot. (se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți)
5 Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea următoarelor inițiative legislative: - Propunerea legislativă pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie. (L891/04.12.2007) - Propunerea legislativă privind taxarea și încasarea taxelor pentru servicii consulare la misiunile diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate. (L914/04.12.2007) - Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României. (L915/04.12.2007) - Propunerea legislativă privind organizarea serviciului extern al diplomației române. (L916/04.12.2007) - Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, prevăzut în Anexa la Ordonanța Guvernului nr.35/2002, aprobată cu completări și modificări prin Legea nr.673/2002. (L917/04.12.2007) - Se supune la vot. (se adoptă cu votul majorității senatorilor prezenți)
6 Adoptarea prin împlinirea termenului, la 5 și 6 decembrie 2007, a următoarelor inițiative legislative: - Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. (L696/09.10.2007) - Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2007 privind adoptarea unor măsuri referitoare la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007. (L697/09.10.2007) - Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. (L458/12.06.2007) - Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. (L459/12.06.2007)
7 Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Finlanda asupra cooperării privind Implementarea în Comun și Comercializarea Internațională a Emisiilor în baza Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice, semnat la Bruxelles la 17 decembrie 2006. (articol unic) - adoptat de Camera Deputaților (L758/29.10.2007) Raport: Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului Caracterul legii: ordinară
8 Proiectul de lege pentru ratificarea înțelegerii realizate prin schimbul de note efectuat între Ambasada României la Atena și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Elene, semnate la Atena la 15 decembrie 2006 și 2 iulie 2007, pentru modificarea și completarea Convenției consulare dintre Republica Socialistă România și Regatul Greciei, semnată la Atena la 22 mai 1972. (articol unic) - adoptat de Camera Deputaților (L843/16.11.2007) Raport: Comisia pentru politică externă Caracterul legii: ordinară
9 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2007 pentru aprobarea redistribuirii unor posturi din cadrul aparatului de lucru al Guvernului în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. (articol unic + Ordonanță (2 articole)) (L720/16.10.2007) (termen adoptare tacită: 12.12.2007) Raport: Comisia pentru politică externă Caracterul legii: ordinară
10 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 112/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat și a Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative. (articol unic + Ordonanță (4 articole, cu 37 modificări)) (L737/23.10.2007) – vot pe raport și vot final (termen adoptare tacită: 17.12.2007) Raport: Comisia pentru muncă, familie și protecție socială Caracterul legii: organică
11 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative. ( articol unic) - adoptat de Camera Deputaților (L463/15.06.2007) – vot raport și vot final prioritate legislativă a Guvernului Raport: Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională Caracterul legii: organică
12 Proiectul de lege pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative. (articol unic, cu o modificare) - respins de Camera Deputaților (L702/11.10.2007) – vot pe raport și vot final Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări Caracterul legii: organică
13 Propunerea legislativă pentru înființarea comunei Toboliu, prin reorganizarea comunei Girișu de Criș, județul Bihor. (6 articole) - respins de Camera Deputaților (L649/07.09.2007) – vot pe raport și vot final Raport: Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului Caracterul legii: organică
14 Proiectul de lege privind înființarea comunei Bucovăț prin reorganizarea comunei Remetea Mare, județul Timiș. (propunere legislativă) (7 articole) - adoptat de Camera Deputaților (L414/24.05.2007) – vot pe raport și vot final Raport: Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului Caracterul legii: organică
15 Proiectul de lege pentru înființarea comunei Ocna de Jos, județul Harghita, prin reorganizarea comunei Praid. (propunere legislativă) (7 articole) - adoptat de Camera Deputaților (L556/15.06.2006) – vot pe raport și vot final Raport: Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului Caracterul legii: organică
16 Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor. (articol unic, cu 3 modificări) (L825/13.11.2007) – procedură de urgenț㠖 raport de respingere – vot pe raport și vot final (termen adoptare tacită: 24 zile după începerea activității) Raport: Comisia economică, industrii și servicii Caracterul legii: organică
17 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 126 din 17/11/1990, republicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 1066 din 17/11/2004, privind Societățile Comerciale. (2 articole, cu 2 modificări) (L833/13.11.2007) – raport de respingere – vot pe raport și vot final (termen adoptare tacită: 24 zile după începerea activității) Raport: Comisia economică, industrii și servicii Caracterul legii: organică
18 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului. (articol unic + Ordonanță (3 articole, cu 2 modificări)) (L738/23.10.2007) – continuare (termen adoptare tacită: 19.12.2007) Raport: Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului Caracterul legii: organică
19 Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale. (articol unic + Ordonanță (25 articole)) (L781/06.11.2007) prioritate legislativă a Guvernului (termen adoptare tacită: prima zi după începerea activității) Raport: Comisia pentru muncă, familie și protecție socială Caracterul legii: organică
20 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței, precum și a unor facilitați populației pentru plata energiei termice. (articol unic + Ordonanță (articol unic, cu 2 modificări)) (L785/06.11.2007) (termen adoptare tacită: 4 zile după începerea activității) Raport: Comisia pentru muncă, familie și protecție socială Caracterul legii: organică
21 Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2007 pentru completarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției. (articol unic + Ordonanță (articol unic, cu o modificare)) (L782/06.11.2007) (termen adoptare tacită: prima zi după începerea activității) Raport: Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital Caracterul legii: organică
22 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Alin. 3 al Art. 36 al Legii nr. 35 din 1997, republicată, privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului. (articol unic, cu o modificare) – respins de Camera Deputaților (L841/16.11.2007) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări Caracterul legii: organică
23 Proiectul de lege privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe și/sau metode interzise. (26 articole) (L695/09.10.2007) (termen adoptare tacită: 4 zile după începerea activității) Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări Caracterul legii: organică
24 Propunerea legislativă pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului. (56 articole) (L564/11.09.2007) – procedură de urgență (termen adoptare tacită: 10.12.2007) Raport: Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, a Președintelui României, alegerile autorităților administrației publice locale, finanțarea campaniilor electorale și alegerea europarlamentarilor. Caracterul legii: organică Propunerile legislative: - pentru modificarea și completarea Legii pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului nr.373/2004 (B694/2005); - privind votul uninominal (B207/2006); - pentru modificarea și completarea Legii nr.373/2004 privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului (B232/2006); fac parte din categoria legilor organice și au fost respinse de Comisia comună, având același obiect de reglementare cu propunerea legislativă pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului. (L564/2007) - Se supune la vot respingerea propunerilor menționate mai sus. (se aprobă cu votul majorității senatorilor)
25 Întrebări, interpelări și răspunsuri (orele 18,10 – 19,30)